Perversiuni mondene condamnabile

Autor: Mihai CONŢIU

Societatea democratică de tip democratic şi capitalist în care se trăieşte în R. Moldova este o caricatură după cea a lumii civilizate, care are adînci tradiţii şi valori perfectibile, în continuă mişcare. Eşecul civilizator de aici a fost cu putinţă din mai multe motive.

În primul rînd, este vorba despre faptul că „diriguitorii turmei” – elita intelectuală şi politicienii, care au avut rolul de a asigura sau a ilumina „prostime” în direcţia unei tranziţii fireşti de la sistemul comunist la cel capitalist şi democratic – au fost şi sunt nişte impotenţe autentice în materie de moralitate; aproape toţi sunt nişte foşti comunişti nomenclaturişti încremeniţi în mentalităţi de tip sovietic, colhoznic şi totalitar; sunt aceeaşi „diriguitori” foşti bolşevici care au preluat frîiele Puterii democratice, asigurîndu-şi astfel continuitatea întru privilegii; ei au receptat capitalismul în sensul în care şi-au creat condiţii optime să fure efectiv proprietatea statului pe căi ilicite, transformînd restul populaţiei într-o masă pauperă, vulnerabilă şi uşor de manipulat, de condus.

Astfel, democraţia şi capitalismul de tranziţie din Moldova fiind caricaturale, ilicite, abuzive şi degradante, au transformat ţara într-un stat mafiot, de tipul unei ţări bananiere din Africa, ca să invoc o imagine plastică sugerată de către fostul ambasador german la Chişinău. Unde, în lumea civilizată a Europei, mai întîlneşti o ţară în care Justiţia, Procuratura, CNA, CNI, sistemul bancar, întreg spaţiul naţional audio-vizual etc. sunt controlate absolutist de către un singur om, un oligarh cinic şi lipsit de scrupule?

Pe de altă parte acest eşec civilizator a fost posibil prin îndoctrinarea, cultivarea şi raportarea societăţii şi, mai ales, a tinerelor generaţii la false valori morale, spirituale. Criza identitară din Moldova este copleşită de cea morală. Fostele elite culturale sau intelectual-elitare comuniste, crescute, cultivate şi privilegiate de către fostul partid totalitar sovietic, şi-au rescris convenabil biografia, în pas cu noile cerinţe, peste noapte, şi şi-au revendicat statutul de lideri morali şi intelectual-elitişti. Astfel, „noile modele” morale au devenit foştii lideri de Comsomol sovietic, foştii activişti şi nomenclaturişti de partid şi sindicat, foştii turnători sau colaboratori cu normă la KGB etc. Normal că societatea moldovenească „s-a dezvoltat” în spiritul conceptual promovat de ei. De aceea ţara se află în impasul actual!

Cei de care aminteam mai sus au transformat Moldova într-o prelungire mai liberală (ca să-i zic şi aşa!) a ceea ce a fost URSS, căci cu URSS în minte, ca model, au plăsmuit impostura democratică şi capitalistă de astăzi. În mod natural, dacă se dorea cu adevărat civilizarea democratică a ţării, toţi politrucii şi elitele intelectuale de după 1991 ar fi trebui să ia ca model ţările civilizate ale Uniunii Europene, aşa cum au procedat Ţările Baltice ex-sovietice.

În concluzie, dacă ar fi existat măcar un singur lider politic sau intelectual, în toţi aceşti ani, care să fi avut dorinţa onestă de a scoate ţara din mocirla sovietică şi imediat post-sovietică, atunci şi-ar fi asumat modelele amintite şi le-ar fi aplicat măcar în:

a) creşterea unei generaţii necorupte care trebuia să-i înlocuiască deja pe cei care trebuia să rămînă doar temporar la cîrma administrării treburilor statului în toate componentele lui;

b) re-organizarea radicală a învăţămîntului;

c) cultivarea tinerelor talente în absolut toate domeniile şi recunoaşterea oficială a faptului că elitele politice şi intelectuale ex-sovietice nu sunt modele, că sunt depăşite de TIMP, nu au valoare care să reziste TIMPULUI;

d) consolidarea unei societăţi civile autentice, care să fie dominată de tinerii care au studiat în Vest, nu ca cea existentă, care este, pur şi simplu, o reţea ilicită, abuzivă şi consumatoare parazitară de fonduri occidentale;

e) depolitizarea Bisericii;

f) elaborarea Legii Lustraţiei, fără de care nu putem vorbi despre o purificare socială morală;

g) contracte efective ale statului cu absolut toate instituţiile mediatice, în vederea derulării permanente a unei campanii naţionale de informare a populaţiei privind trecutul, prezentul şi viitorul democratic, politic şi civilizat predictibil al ţării, iar asta din perspective civilizatorii europene, precum şi multe altele care derivă din cele enumerate pînă acum.

Nu s-a întîmplat nimic din toate acestea pentru că nu s-a dorit! Absolut toţi liderii despre care vorbim şi-au reformulat ca drept scop prioritar al vieţii lor următoarele componente:

a) acumularea de averi uriaşe pe căi necinstite, mai cu seamă din golirea visteriei de stat, dar şi din deturnarea de fonduri externe;

b) obţinerea a cît mai multor distincţii de stat, iar asta spre a-şi ascunde trecutul insalubru şi pentru a devenii „credibili” în condiţii democratice şi ne-sovietice;

c) ţinerea în ignoranţă a populaţiei şi, mai ales, a tinerilor (prin nereformarea învăţămîntului, coruperea şi mafiotizarea lui) pentru ca ei, „eternii lideri”, să fie recunoscuţi că sunt cei mai erudiţi, că sunt singurele modele sau autorităţi morale şi intelectuale care pot da verdictul calităţii şi competenţei;

d) fiind conştienţi, în sinea lor, că sunt nişte nulităţi absolute ale veacului în care trăim, că au ajuns prin fraudă în lumina reflectoarelor, aproape toţi, într-o formă sau alta, semnează teancuri de volume mediocre, îşi construiesc monumente sau determină autorităţile să denumească străzi cu numele lor etc.

e) au golit de esenţă credinţa şi Biserica. Au încurajat clerul ca să se transforme într-o castă oligarhică şi politizată excesiv. Au stimulat Biserica spre a deveni un instrument de presiune sau şantaj politico-ecumenic asupra credincioşilor sau oponenţilor celor aflaţi vremelnic la Putere, iar asta mai cu seamă în perioada dezmăţurilor electorale.

Mici perversiuni cumplite

Scriu rîndurile de faţă sub efectul unui reportaj pe care l-am văzut la televizor şi care efectiv m-a revoltat la culme. În acest reportaj am văzut culmea perversiunii, mai ales că în centrul atenţiei mediatice erau copiii. Nu era vorba, aşa cum era şi firesc, despre nişte adulţi care capacitează copiii în jurul unor pasiuni promiţătoare, elevate sau lucrative social, ci despre cum trebuie să se fardeze, rimeleze, coafeze sau să-şi facă manichiura şi pedichiura cît mai provocator şi cochet nişte copiliţe sub 10 ani!

Mi s-a părut o obscenitate pe care numai patroana unui bordel o poate iniţia! La fel de revoltătoare au fost secvenţele în care chiar părinţii acestor copii erau încîntaţi de cum arată machiate, rimelate etc. aceste nevinovate copile! Este de-a dreptul criminală iniţiativa acele coafeze sau ce-o mai fi ea, iar asta deopotrivă cu părinţii care au acceptat să-şi supună copii unui astfel de experiment! De cînd au nevoie copiii să-şi fardeze un ten ultra-fin din start? În inconştienţa lor, se pare că habar nu au ce dăunător este machiajul excesiv început la vîrste timpurii. Ce riduri sau urîţenii ale feţei au de ascuns sub machiaj aceste fetiţe nevinovate?

Vă daţi seama că, prin astfel de acţiuni, aceşti inconştienţi îi vor face pe copii dependenţi de farduri, rimel şi ojă pentru unghii? La vîrsta lor, ei cred că este ceva normal atîta timp cît cei vîrstnici, educatorii lor, îi încurajează în astfel de cochetării obscene în raport cu anii lor. O fetiţă fardată de la vîrsta de 6 ani, la 20 de ani va avea tenul unei femei de 40-45 de ani, probabil.

O mai mare imoralitate nici că-mi puteam imagina. Culmea este că după difuzarea acestui reportaj, autoritatea tutelară nici măcar nu s-a autosesizat. Nu-mi dau exact seama acum cine ar trebui să intervină mai curînd, dar gravitatea acestei acţiuni „estetice” are mai degrabă conotaţii penale.

Ce faceţi, oameni buni, vă pregătiţi copiii încă de la 7-8 ani să devină viitoare cocote? Nu mai există nici o măsură şi nici conştiinţă în goana după senzaţional şi publicitate. S-a ajuns pînă acolo cu astfel de cochetării, care se află la graniţa dintre ceea ce se crede că ar fi estetic şi ceea ce, în realitate, este iniţiere juvenilă în „sexualitate ofertantă”, încît chiar şi copilelor cu mult sub 14 ani le sunt organizate concursuri de „Miss”.

Frivolitatea acestei îndeletniciri o ştim cu toţii. În clipa în care îţi duci fetiţa la machiaj şi la un concurs de „Miss”, este clar că nu o duci şi la şcoala duminicală şi nu vrei ca atunci cînd va creşte mare să devină educator, avocat sau medic, ci o „pasageră” care trebuie să trăiască uşor, într-un lux dobîndit cu orice preţ. Acum deja cele mai multe dintre fete, din cauzele expuse pe tot parcursul acestui articol, se căsătoresc cu portofelele unor bărbaţi, nu din dragoste.

Vă daţi seama despre ce mutilare morală şi sufletească este vorba? Unde-i familia autentică, şcoala,societatea civilă şi Biserica în toată această afacere? Este mult prea adîncă groapa în care a picat această societate spre a mai nădăjdui să se iasă din ea în următorii o sută de ani! Pur şi simplu, nu cred!