Întrevederea Zelenski-Trump de Duminică
Volodimir Zelenski se întîlneşte Duminică cu Donald Trump, în Florida, pentru a pleda cauza Ucrainei şi a încerca să obţină acordul preşedintelui american asupra ultimei versiuni a planului de pace care vizează încheierea a aproape patru ani de război cu Rusia, relatează AFP, potrivit News.ro.
Şeful statului ucrainean, care vine cu ultimele sale propuneri privind dificila chestiune a teritoriilor, „nu va obţine nimic pînă nu voi da acordul meu”, a declarat Vineri preşedintele american site-ului Politico, pregătind terenul. Donald Trump s-a arătat totuşi încrezător. „Cred că va merge bine cu el. Cred că va merge bine cu Putin”, cu care intenţionează să se întîlnească „în curînd”.
Omologul său ucrainean a sperat, Sîmbătă, în timpul unei escale în Canada, că întîlnirea va fi „foarte constructivă” şi s-a consultat în prealabil cu aliaţii săi europeni. Aceştia din urmă i-au asigurat „sprijinul deplin”, potrivit cancelarului german Friedrich Merz.
Donald Trump îl va primi pe Volodimir Zelenski la ora 13:00 (18:00 GMT) la Mar-a-Lago. Această reşedinţă privată din Palm Beach, unde republicanul în vîrstă de 79 de ani îşi petrece sărbătorile, a devenit un fel de anexă a Casei Albe. Luni, el îl va primi acolo pe premierul israelian Benjamin Netanyahu. „Toată lumea vine”, s-a bucurat Vineri gazda, citată tot de Politico. Ultima întîlnire dintre liderii americani şi ucraineni din Octombrie, cînd Volodimir Zelenski a cerut în zadar rachete Tomahawk, nu a fost deosebit de cordială.
Întrevederea din Florida urmează la scurt timp după prezentarea de către preşedintele ucrainean a unei noi versiuni a planului american de încetare a războiului, revizuit după discuţii cu Ucraina, spre marea nemulţumire a Moscovei. După o primă versiune a planului care prelua numeroase revendicări ruseşti, Kremlinul consideră că, cu această ultimă versiune, Kievul încearcă să „torpileze” negocierile.
În ajunul acestei întîlniri din Florida, Moscova a trimis sute de drone şi zeci de rachete pentru a bombarda Kievul şi regiunea înconjurătoare, ucigînd două persoane şi lăsînd peste un milion de gospodării fără electricitate. Un atac care ilustrează „răspunsul Rusiei la eforturile noastre de pace”, a declarat Sîmbătă Volodimir Zelenski.
Donald Trump nu mai ascunde iritarea faţă de aceste negocieri prelungite, constînd în multiple întîlniri şi schimburi de documente. El „este extrem de frustrat de ambele tabere”, a declarat, pe 11 Decembrie, purtătoarea sa de cuvînt, Karoline Leavitt.
Pe 19 Decembrie, liderul american a îndemnat Ucraina să „treacă la acţiune”. Îl va convinge Volodimir Zelenski să transmită acelaşi mesaj Moscovei, în condiţiile în care ultima versiune a planului pare inacceptabilă pentru ruşi? Documentul în 20 de puncte propune îngheţarea poziţiilor pe front, fără a răspunde cererii ruse de retragere a forţelor ucrainene din aproximativ 20% din regiunea estică a Doneţkului, pe care acestea o controlează încă. De asemenea, noul text nu mai include nici o obligaţie juridică de neaderare la NATO pentru Ucraina, o altă cerere esenţială a Kremlinului.
Pe lîngă soarta Donbasului, regiunea din Estul Ucrainei revendicată de Moscova, şi cea a centralei nucleare de la Zaporijjie ocupată de soldaţii ruşi, în Sud, cei doi lideri ar trebui să discute despre garanţiile de securitate pe care Occidentul le-ar putea oferi Kievului în cadrul unui eventual acord de pace. Aceste „garanţii de securitate trebuie să vină odată cu sfîrşitul războiului”, a insistat Volodimir Zelenski Sîmbătă.
Preşedintele american a sugerat recent că, în opinia sa, Ucraina ar avea tot interesul să îngheţe cît mai repede posibil linia frontului în faţa viitoarelor avansuri ruseşti, pe care le consideră inevitabile. „Rusia are avantajul. Şi l-a avut întotdeauna”, a declarat el pe 8 Decembrie.
”Pacea va trebui să păstreze suveranitatea şi integritatea teritorială Ucrainei”, a subliniat Sîmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o convorbire telefonică cu liderii europeni şi cu Zelenski.
