Într-un atac în oraşul Gaza, Armata israeliană a țintit un comandant de rang înalt al Hamas

Armata israeliană a lovit Sîmbătă o maşină în oraşul Gaza care îl transporta pe comandantul senior al Hamas, Raed Saed, unul dintre arhitecţii atacurilor din 7 Octombrie 2023 asupra Israelului, potrivit unui oficial al Apărării israeliene şi presei israeliene, relatează Reuters.

Atacul a ucis patru persoane, potrivit autorităţilor sanitare din Gaza. Nu a existat o confirmare imediată din partea Hamas sau a medicilor dacă Saed se află printre cei morţi.

Armata israeliană a declarat că a vizat un comandant de rang înalt al Hamas în oraşul Gaza, fără a da nume sau alte detalii. Dacă Saed a fost ucis, ar fi cea mai importantă personalitate Hamas ucisă de la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului în Octombrie. Oficialul israelian din domeniul Apărării l-a descris pe Saed ca fiind şeful forţei de producţie de arme a Hamas.

Surse din cadrul Hamas l-au descris, de asemenea, ca fiind al doilea în lanţul de comandă al aripii armate a grupului, după Izz eldeen Al-Hadad. Saed conducea batalionul Hamas din oraşul Gaza, unul dintre cele mai mari şi mai bine echipate batalioane ale grupului, au afirmat sursele respective.

 

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:05
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
09.05.26 - 13:07