ÎNTÎLNIRE A LIDERILOR SOCIAL-DEMOCRAŢI EUROPENI LA PARIS, PENTRU A DISCUTA PRIORITĂŢILE UE

Preşedintele francez François Hollande va primi sîmbătă la Paris şapte şefi de guverne social-democrate, între care şi Victor Ponta, la o "reuniune informală" consacrată priorităţilor viitoarei Comisii Europene, a anunţat vineri Palatul Elysée.

La reuniune, care este prevăzută să înceapă la ora 10.00 GMT (13.00, ora Moldovei), sînt aşteptaţi Werner Faymann (Austria), Elio di Rupo (Belgia), Helle Thorning-Schmidt (Danemarca), Matteo Renzi (Italia), Victor Ponta (România), Robert Fico (Slovacia) şi Bohuslav Sobotka (Cehia).

Urmează să fie prezenţi, de asemenea, vicecancelarul german Sigmar Gabriel, liderul Partidul Social-Democrat (SPD), şi Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului Eurpean (PE), care prezidează grupul socialiştilor din noul Parlament.

Gabriel, care este şi ministru al Economiei, a propus la începutul săptămînii, într-o vizită la Airbus, la Toulouse, excluderea din calcularea deficitului public, în zona euro, a "costurilor cu măsurile de reformă", cu scopul de a "da mai mult timp" ţărilor vizate.

Însă miercuri cancelarul german Angela Merkel a apărat regulile europene în domeniul disciplinei bugetare, aducîndu-şi ministrul la ordine. (Mediafax)

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:21
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 00:25
16.05.26 - 22:14
08.05.26 - 17:36
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23