Noua rezolutie a PE acuza Polonia si Ungaria de incalcarea valorilor europene

Modificarea legii electorale poloneze şi prerogativele pe care Guvernul ungar le-a obţinut în virtutea stării de urgenţă decretate pentru combaterea pandemiei de coronavirus contravin ”valorilor europene”, consideră Parlamentul European (PE) într-o rezoluţieadoptată Vineri, potrivit unui comunicat emis de Legislativul european, scrie agerpres.
Decizia Guvernului polonez de a modifica legea electorală este ilegală şi organizarea de alegeri prezidenţiale în centrul unei pandemii este total incompatibilă cu valorile europene, se susţine în textul rezoluţiei. Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare în Polonia, a propus amendarea Constituţiei în sensul extinderii cu doi ani a mandatului Preşedintelui Andrzej Duda din cauza ameninţărilor legate de pandemia de coronavirus. Anterior, acelaşi partid a propus ca alegerile să aibă loc conform calendarului iniţial, la 10 Mai, dar prin introducerea votului prin corespondenţă în locul organizării de secţii de vot, pentru a reduce riscul de contagiune în rîndul alegătorilor.
Ministrul polonez al Sănătăţii, Lukasz Szumowski, a declarat, tot Vineri, potrivit Reuters, că din cauza coronavirusului nu se vor putea organiza în siguranţă alegeri în forma tradiţională mai devreme de doi ani, astfel că, pînă atunci, singura alternativă pe care o vede Guvernul de la Varşovia este votul prin corespondenţă.
În rezoluţia adoptată Vineri printr-un vot online, eurodeputaţii îşi exprimă îngrijorarea şi cu privire la măsurile adoptate de Guvernul maghiar de a prelungi pe termen nelimitat starea de urgenţă, de a autoriza Guvernul să guverneze prin decret pe termen nelimitat şi de a slăbi supravegherea de către Parlament a stării de urgenţă.
Premierul ungar Viktor Orban a obţinut, luna trecută, din partea Parlamentului, dreptul ca, în cadrul stării de urgenţă decretate din cauza coronavirusului, să legifereze prin ordonanţe şi să prelungească această stare de urgenţă fără acordul Legislativului. Conform legii care a instituit aceste prerogative, difuzarea de ”ştiri false” poate fi sancţionată cu pînă la cinci ani de închisoare, la fel şi faptele care ”zădărnicesc sau îngreunează” combaterea coronavirusului.
Şi Comisia Europeană a criticat această lege, avertizînd că, ”în mod general”, măsurile adoptate de statele UE în cadrul stării de urgenţă pentru combaterea pandemiei de coronavirus trebuie să fie proporţionale şi provizorii, iar mass-media trebuie să rămînă libere şi independente.
În urma criticilor venite de la Bruxelles, premierul ungar Viktor Orban a spus că această criză creată de coronavirus a expus ”punctele slabe” ale Uniunii Europene şi eşecul acesteia de a veni în ajutor atunci cînd este nevoie.
Prin rezoluţia adoptată Vineri, eurodeputaţii au solicitat Comisiei Europene să cerceteze, fără întîrziere, dacă măsurile de urgenţă sunt în conformitate cu tratatele şi, pentru a îndrepta această încălcare gravă şi repetată, să recurgă din plin la toate instrumentele şi sancţiunile UE disponibile, inclusiv bugetare, iar Consiliul este îndemnat să repună pe ordinea de zi discuţiile şi protocoalele referitoare la procedurile de la articolul 7 aflate în curs de desfăşurare, mai scrie PE în comunicatul său.
Instituţiile europene au lansat în ultimii ani mai multe proceduri de infringement împotriva Poloniei şi Ungariei, în special pe tema statului de drept, şi au activat împotriva acestor două ţări articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate conduce la pierderea dreptului de vot în Consiliul UE, sancţiune ce necesită însă un vot unanim din partea tuturor celorlalte state membre ale UE.












