NICI SIRBII SI NICI CROATII NU AU COMIS UN GENOCID IN RAZBOIUL DIN ANII ’90

Sîrbii nu au comis un genocid împotriva croaţilor şi nici croaţii împotriva sîrbilor în timpul războiului ce a condus la destrămarea Iugoslaviei, a decis marţi Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), care a cerut cu această ocazie guvernelor de la Belgrad şi Zagreb să coopereze pentru a acorda victimelor acelui conflict reparaţiile corespunzătoare, relatează AFP. «Croaţia nu a reuşit să-şi dovedească acuzaţiile conform cărora a fost comis un genocid» între anii 1991 şi 1995 şi nici «Serbia nu a reuşit să dovedească un act de genocid (...) împotriva populaţiei sîrbe», a declarat preşedinte CIJ, judecătorul Peter Tomka, în cadrul unei audieri publice la Haga, unde îşi are sediul Curtea. «Un genocid presupune intenţia de a distruge un grup, cel puţin parţial», iar în cazul de faţă, chiar dacă cele două părţi au comis crime, scopul nu a fost distrugerea celuilalt grup etnic, ci «deplasarea lui prin forţă», a explicat verdictul CIJ judecătorul citat. El a amintit totuşi unele dintre episoadele cele mai negre ale acelui război, cum a fost asediul forţelor sîrbe asupra oraşului Vukovar, soldat cu circa 1.600 de morţi, dintre care aproximativ 1.100 au fost civili.

Sursa: Mediafax