Legea anti-fumat pe neînțelesul multora, dar pe subînțelesul inițiatorilor

Autor: Mihai CONȚIU

Din start, fac cîteva precizări ce mi se par a fi necesare: sunt fumător veteran; nu recomand nimănui să fumeze, dîndu-mă exemplu pe mine, cu toate consecințele pricinuite de acest viciu legal; nici un copil de-al meu nu fumează; sunt de acord cu toate restricțiile legale, logice și necesare impuse fumătorilor pentru protejarea celor neafectați de acest viciu; cred că este necesar ca și fumătorilor să li se respecte dreptul de a-și consuma acest viciu legal în mai multe spații specifice, amintind, printre altele, că și în multe mari aeroporturi ale lumii, inclusiv în cel de la Chișinău, există spații destinate fumătorilor.

În materie de fumat, în Suedia, procentajul celor care consumă tutun este sub 5%, după ce mulți au renunțat la fumat în favoarea produselor alternative cu risc redus. La rîndu-i, Marea Britanie are aceeași țintă pentru anul 2030, pe care și-o propune să o atingă prin programe de sănătate publică, nu prin legi draconice de sancționare a fumătorilor. La polul opus, conform Nanny State Index, România este țara cu cele mai multe restricții din Uniunea Europeană în privința legislației în domeniul tutunului.

Dau aceste exemple cu precizarea că suedezii și britanicii oferă fumătorilor, în primul rînd, alternative sociale eficiente pentru a renunța la fumat, fără să aibă nevoie de restricții legislative drastice la fel ca și cele din România, dar și ca inițiativele și prevederile legislative moldovenești, care cred că sunt copiate după cele românești. Astfel de legi anti-tabac draconice, în lipsa unor programe de sănătate publică, care trebuie să fie prioritare, mai mult incită la fumat decît la renunțarea la el. Povestea cu fructul oprit...

În urmă cu mai mulți ani, m-a amuzat teribil o legislatoare din România, care a conceput sau a fost părtașă la elaborarea legii anti-tabac, atunci cînd, vorbind în contextul protejării copiilor și adolescenților în fața fumătorilor, a invocat necesitate interzicerii fumatului în cluburile de noapte, de parcă acestea ar fi frecventate de către copii și adolescenți.

Barurile și restaurantele, pe lîngă mîncărurile oferite, în cazul restaurantelor, furnizează și ”păcatul consumului de alcool”. În acest context, barurile și restaurantele din România și Republica Moldova găzduiesc doar viciul alcoolului, nu și pe cel al fumatului. Oare băutul de alcool e mai sănătos decît fumatul? Logic ar fi ca să existe și săli de restaurant destinate exclusiv fumătorilor.

În contextul luptei împotriva fumatului, inițiativele legislative moldovenești sunt ridicole, pe alocuri, excesive, aproximative și ”interpretative convenabil” de către cei care aplică legea și sancționează. Par să lase ”portițe negociabile” între ”infractorul fumător” și agentul constatator, ca la circulația auto. Am citit că, în Parlament, sunt ”încălzite la rece” niște propuneri legislative care vizează toate tipurile de produse de tutun și cele conexe – țigarete, țigări electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului activat sau narghilea.

Absolut halucinante mi se par a fi amenzile pentru fumatul în locuri interzise. Acestea vor fi de pînă la 15 mii de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de pînă la un an. Persoanele fizice care fumează în locuri interzise vor fi amendate cu pînă la 2.250 de lei sau vor presta muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Spun că pedepsele sunt halucinante deoarece chiar așa mi se pare a fi interzicerea activității într-o instituție din cauza unei țigări fumate, la fel ca și condamnarea unui fumător oarecare la muncă neremunerată în folosul comunității. Păi, în această logică-ilogică, dacă unul este prins fumînd în Parlament, Președinție, în MAI, MAN, Procuratură ori printr-un Minister, atunci, conform legii, aceste instituții vor fi private de dreptul de a-și desfășura activitate pe un termen de pînă la un an? În condițiile în care o persoana fizică este prinsă fumînd în locuri interzise și este condamnată la muncă neplătită în folosul comunității, abia aștept să văd o astfel de muncă prestată în slujba comunității de către o prostituată prinsă fumînd ”după” unde nu trebuie. Fiecare trebuie să presteze munca pentru care e pregătit, nu?

Proiectul legislativ care așteaptă să fie ejectat de către Parlament se referă și la extinderea listei cu locurile în care va fi interzis fumatul, iar aceste sunt: la locul de muncă; la fereastră; pe terenurile de sport; pe terenurile de joacă pentru copii; în parcuri; pe plaje; în stațiile de transport public; în scara blocurilor; în cabina ascensorului; alte locuri de uz comun.

Înfumurații de legislatori îmi spun mie, fumător, că n-am voie să fumez ”la fereastră”, dar la care fereastră, bre, a mea de acasă, cea a biroului, a stației de pompieri ori cea a magazinelor de ferestre? Păi, dacă am casa în vecinătatea unei păduri, cu vecini la vreo 20-30 de metri, n-am voia să fumez la propria-mi fereastră. Plimbă, bre, ursul, că ruginește lanțul! Eu fumez și în apartament și în casa de lîngă pădure, fără să-mi pese că o să vină ursul să mă amendeze!

Aidoma lui Mihai Ghimpu la frac, aceiași înfumurați interzic fumatul și în ”alte locuri de uz comun”, iar asta ca să dea frîu liber imaginației interpretative celor în drept să aplice sancțiuni. Ca să vedeți cît de aproximativi, perverși ori ignoranți sunt! Păi ”alte locuri de uz comun” pot fi... orice – străzile, ogoarele patriei, gropile de gunoi, șoselele naționale, ulițele satelor, unitățile militare și pușcăriile, malurile iazurilor și rîurilor, grajdurile de animale și tot așa!

Mai este interzis fumatul și ”pe plaje”. În urmă cu vreo trei ani, am fost în Dubai pentru trei săptămîni. Cei care au vizitat această metropolă știu prea bine restricțiile pe care vizitatorii trebuie să le respecte. Am locuit într-un hotel exclusivist, cu plajă, restaurant și terasă mari destinate locatarilor hotelului. Pe una din uși, ieșeam direct la plaja Golfului Persic și instantaneu, îmi aprindeam o țigară. Cu o promptitudine surprinzătoare, unul dintre agenții de pază venea imediat la mine ca să-mi ofere o scrumieră, deși eu mă îndreptam mereu spre una din mesele din preajma șezlongurilor unde existau scrumiere. Acolo nu-i nici o problemă cu fumatul pe stradă. Se fumează pe absolut toate terasele. Am fumat chiar și într-un restaurant și chiar pe un vaporaș restaurant, e drept că pe acesta din urmă am fumat pe punte.

Ca o comparație, revin cu exemple și din orașul belgian Antwerpen, din care și scriu aceste rînduri. Aici, pe absolut toate străzile și în toate parcurile există numeroase urne metalice de gunoi care au prevăzute și un spațiu în care fumătorii trecători își introduc chiștoacele țigărilor. Prin urmare, fumătorii nu au restricții în aceste ”spații deschise de uz comun”. E drept că în restaurante nu se fumează, însă fumatul este permis pe toate terasele existente. Cu toate aceste permisivități, am convingerea că numărul de fumători belgieni, raportat procentual la populația Regatului, este cu mult mai mic decît cel al românilor sau moldovenilor. Aici, după cum bine se știe, oamenii majoritari aleargă, fac sport și merg pe bicicletă.

În final, nu pot decît să constat că avem de-a face cu abuzuri legislative de-a dreptul brutale și ignorante în partea ce ține de inițiatorii parlamentari ai luptei anti-tabac!