MOSCOVA A ATACAT MIKOLAIEV ȘI ODESA – MAI MULTE VICTIME RAPORTATE

Armata Rusiei a atacat în cursul nopții de 20 iulie orașele-port din sudul Ucrainei Mikolaiev și Odesa, fiind raportate decese și 20 de răniți.

Au fost raportate decese în Mikolaiev după ce Moscova a lansat atacuri asupra orașului portuar din sudul țării, au declarat armata ucraineană și guvernatorul local. 18 persoane au fost rănite în total, a declarat guvernatorul Vitali Kim. Nouă au fost transportate la spital, inclusiv cinci copii. Două persoane au fost salvate din dărîmături, a precizat el pe Telegram. „Este un miracol că au fost salvați”, a spus el. Centrul orașului a fost lovit în atac, iar un garaj și o clădire rezidențială cu trei etaje au fost incendiate, a declarat guvernatorul Vitali Kim pe Telegram. 

De asemenea, două persoane au fost spitalizate în urma loviturilor asupra orașului Odesa, a precizat armata. Portul de la Marea Neagră a îndurat deja două nopți de bombardamente rusești după ce Moscova a declarat că renunță la un acord care permitea exportul de cereale ucrainene prin porturile ucrainene de la Marea Neagră. Anterior, armata a avertizat că ambele orașe sînt vizate de rachete anti-navă Kh-22. 

„Atacul teroriștilor asupra Odesa” arată că Rusia nu vizează doar Ucraina, ci și alte țări, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său miercuri seara tîrziu. „Aproximativ un milion de tone de alimente sînt depozitate în porturile care au fost atacate astăzi. Acesta este volumul care ar fi trebuit să fie livrat țărilor consumatoare din Africa și Asia cu mult timp în urmă”, a spus el. „Toată lumea este afectată de această teroare rusească”. 

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40