Autor: Cristian Unteanu

Cea mai uşoară explicaţie pentru şirul de evenimente ultra-violente prilejuite de manifestaţiile împotriva reuniunii G20 de la Hamburg este banala acuzaţie care vorbeşte despre adunarea în acelaşi loc a „capetelor înfierbîntate“, protestatari de toate originile ideologice pe care-i poate mobiliza în orice moment, oriunde în lume, Internaţionala stîngii radicale. Poate fi o explicaţie logică dacă o combinăm cu existenţa, între liderii organizaţiei respective, a unui sentiment de puternică derută care a început de mai mult timp, o dată cu succesiunea de procese electorale, în toate ţările democratice, unde s-a văzut cum acest curent ideologic a devenit extrem de rapid unul marginal, o dată cu pierderea masivă de teren a stîngii tradiţionale nereformate, încă legată de tradiţiile marilor partide comuniste de odinioară din lumea occidentală.

Numai că, în paralel cu acest proces vizibil şi certificat de realitatea scenelor politice, se mai petrece ceva, pe cît de interesant, pe atît de îngrijorător, un fenomen de profunzime a cărui evoluţie eponenţial-agresivă trebuie pusă în legătură cu o gîndire organizată şi profesionistă, cea care proiectează noile formule de slăbire, dizolvare şi anatemizare a structurilor democratice în primul rînd din spaţiul euro-atlantic şi, prin extensie, în relaţie cu organizarea politică, economică şi de securitate a lumii în care trăim. Se multiplică semnele din ce în ce mai vizibile ale transformării mişcării contestatare iniţiale (începută undeva la mijlocul anilor '90) într-o structură aproape militarizată, cu filozofie proprie, cu centre de comandă care reacţionează "întocmai şi la timp" la primirea ordinului de acţiune din partea punctului de comandă, cu structuri proprii de logistică, asistenţă medicală, transport, propagandă..., ceea ce este un semnal mai mult decît îngrijorător. El ne spune, în clar, că grupările existente şi cunoscute (ultima oară le-am văzut în acţiune la Bruxelles, cu ocazia Summitului extraordinar al NATO) sunt deja integrate în ceva cu mult mai amplu, care, de data asta, le-a adus alături, în simbioză organizaţională, pe cele aparţinînd structurilor paramilitare de tip "Black Block", zona dură şi specializată în acţiuni brutale de stradă.

Foarte interesantă mutaţie deoarece, pînă foarte de curînd, grupurile din prima categorie îi condamnau cu tări pe cei din Black Blocks spunînd nu numai că nu au nimic comun cu ei, ci şi că aceia ar fi complet străini de idealurile lor de protestatari paşnici, ba chiar acuzîndu-i că ar acţiona la ordinele subtile ale autorităţilor, pentru a le compromite idealurile nobile.  Numai că, acum, este vizibilă transformarea de substanţă a jocurilor care, aparent, implică acelaşi tip de organizaţii ca înainte, adică anti-mondialişti, neo-anarhişti, ecologişti şi anarho-ecologişti, mişcări de emanciparea femeii din categoria "Rezist" sau de tipul "nesupunere civilă" care propun "închiderea structurilor logistice ale capitalismului".

Ce este nou? Un anumit tip de ideologie exprimată în termeni pe care-i veţi recunoaşte uşor, vehiculaţi fiind pînă la saturaţie de propaganda Kremlinului şi vînturată mai apoi de trolii care inundă reţelele de socializare. Ideologie proprie evoluţiei de acum a Internaţionalei stîngii radicale aflată într-o nouă etapă de organizare, aşa cum ne spun chiar organizatorii de la Hamburg: "În decursul anilor trecuţi, am organizat în diverse moduri reţelele noastre internaţionale: am rezistat împotriva politicii de austeritate a UE, mai ales în Grecia, dar şi în Spania, în Portugalia, în Irlanda şi în Franţa. Acţiunile taberelor No Border pe drumurile urmate de refugiaţi şi în taberele de refugiaţi au şi ele un caracter internaţional şi transnaţional. Şi chiar dacă ocuparea de pieţe, grevele, manifestaţiile, recuperarea de bunuri şi ocuparea de case nelocuite au fost făcute în majoritate de organizaţii locale, schimbul de informaţii între reţelele noastre a devenit din ce în ce mai puternic şi continuu.

În Europa, căutarea unei perspective transnaţionale a luptelor noastre şi la chemarea de organizare şi acţiune la o scară mai amplă decît cea a mişcărilor locale, au devenit acum evidente, chiar dacă toate bătăliile noastre sunt departe de a fi victorioase. Un internaţionalism înţeles în acest mod este heterogen şi variat, pe măsura mişcărilor integrate în sînul său" – se spune în scrisoare-manifest a principalului grup organizator de la Hamburg căruia i s-au adăugat alte cîteva, formînd noul "nucleu dur". Teoria asta se îmbină însă cu o foarte precisă succesiune de indicaţii specifice manualelor militare foarte recente de gherilă urbană. Scopul, se spune în documentul citat, este de a produce "o ruptură simbolică şi practică..., care să ducă la blocarea derulării reuniunii G20.... astfel, dorim crearea de interstiţii (spaţii goale; n. red.) pe care să le utilizăm împotriva celor din G20 în foarte multe feluri, într-un mod masiv şi imposibil de prevăzut.... totul, în scopul blocării, sabotării şi interzicerii Reuniunii G20".

Se mai dau informaţii asupra punctelor de adunare, dar şi rutele de fugă în cazul contra-atacului forţelor de ordine, sloganul fiind "ieşim oricînd vrem în stradă, oriunde vrem!". Sunt precizate structurile logistice de sprijin: avocaţii de la Geo Legal team sau cei din grupul din Hamburg sau centrele de prim-ajutor organizate de Autonomous G20 first aid coordination. Totul pus sub semnul unui mesaj de luptă asumat de organizatori: OBSTRUCT-DISRUPT-DISSECT. Cert, asta nu mai e ceva asimilabil, nici măcar de departe, cu vechea şi blajina tradiţie a hipioţilor din epoca "Flower Power". Nu, este o chemare profesionist gîndită şi organizată, parte a războiului care se duce acum pentru slăbirea, demonetizarea, ridiculizarea şi demobilizarea opiniilor publice din lumea democratică. Problema se poate amplifica deoarece, ca oricînd în istorie, epocile de insecuritate economică favorizează recursul la violenţă.

Este o chemare la "luptă împotriva capitalismului" ceea ce presupune dorinţa de a vedea victoria finală a unui alt tip de ordine socială, cea pe care noi am cunoscut-o pe pielea noastră şi îi putem măsura urmările. Dar experienţa anterioară ne face oare imuni la apariţia unor asemenea fenomene? Deloc, dacă organizatorii lor, în eventuale viitoare episoade în ţările din centrul şi Estul Europei, vor găsi alte teme aparente pentru mobilizare, dirijînd violenţa socială spre alte priorităţi dar, pe fond, urmărind acelaşi scop fundamental, cel al distrugerii ordinii democratice existente. Deocamdată, este povestea altora. Să ne ferească Dumnezeu ca, într-un fel sau altul, sub o lozincă sau alta, să devină şi povestea noastră.

Articol preluat de pe Blogul lui Cristian Unteanu din Adevărul.ro