MOARTEA LUDMILEI VARTIC ȘI ”LISTA LUI DOLGANIUC”

Atunci cînd indiferența și privilegiile sunt... ”instinctuale”

Autor: Mihai CONȚIU

Dincolo de evenimentele politice interne, de poluarea ucigătoare a Nistrului și criza carburanților cauzată de războiul israeliano-american împotriva Iranului, în luna Martie, o parte însemnată a societății moldovenești a fost ”răvășită” de două cazuri sociale, ca să le spun și așa – sinuciderea Ludmilei Vartic și ”lista lui Valentin Dolganiuc”.

În primul caz, mă voi referi la Ludmila Vartic, fostă educatoare în Hîncești, care s-a sinucis în ziua de 3 Martie, aruncîndu-se de la etajul 11 al unui bloc de locuințe din capitală. Ludmila Vartic era soția lui Dumitru Vartic, vice-președinte al Consiliului Raional Hîncești, funcție din care a fost nevoit să demisioneze din pricina acestui tragic incident și a presiunii exercitate de către colegii lui din PAS, partid al cărui membru era. La ora actuală, există deschis un dosar penal examinat ”sub aspectul infracțiunii de violență în familie cu determinare la sinucidere”, potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. În acest dosar, firește, este vizat Dumitru Vartic, în calitate de bănuit. Vartic respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra soției și susține că tragedia ar fi fost precedată de probleme grave de sănătate și episoade depresive ale femeii.

Președinta Maia Sandu a declarat că decesul femeii este un eșec al echipei PAS de la Hîncești, al comunității locale și al Administrației spitalului, care nu a raportat tentativa acesteia de suicid din Noiembrie 2025. Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a confirmat că Ludmila Vartic a avut o tentativă de suicid pe 5 Noiembrie 2025. Potrivit lui, medicii de la Spitalul Raional Hîncești, unde femeia fusese tratată, nu au raportat cazul. E greu de apreciat în ce măsură acest caz este un eșec al echipei PAS de la Hîncești – în absolut toate partidele există indivizi care au abilitatea să se strecoare pînă în cele mai însemnate funcții, asunzîndu-și cu pricepere metehne dintre cele mai grave.

Pînă la emiterea unei hotărîri a instanțelor de judecată, Dumitru Vartic se bucură de prezumția de nevinovăție. Un amănunt este însă demn de reținut: Administrația spitalului raional nu a raportat tentativa de suicid din Noiembrie 2025. De ce? Nu cumva din pricina funcției lui Vartic? Se pare că chiar din acest motiv Spitalul a tăcut – probabil că medicii responsabili s-au temut să nu-și piardă funcțiile atingîndu-se de familia unui om politic puternic și influent în zonă. O altă chestiune care atrage atenția e faptul că, după această sinucidere, au apărut o serie întreagă de ”dezvăluiri de compasiune” din partea unora care cunoșteau că Ludmila Vartic a fost victima unor presupuse agresiuni din partea soțului ei. De ce acești oameni nu au raportat asociațiilor sau autorităților competente aceste abuzuri de care Ludmila se temea să-l acuze pe soțul ei? Din indiferență complice sau teamă de soțul ei? Vă dați seamă cît de disperată a fost această femeie, mamă a doi copii?

Al doilea caz la care mă voi referi este ”lista lui Valentin Dolganiuc”. Valentin Dolganiuc, fost deputat și semnatar al Declarației de Independență, a publicat o listă cu 254 de oameni de cultură beneficiari ai unei îndemnizații viagere lunare de 17.400 de lei, afirmă el, în paralel cu pensiile lor de vechime în muncă, salarii la zi și alte venituri legale colaterale.

Am parcurs și eu această listă și m-am mirat serios în privința unora cu ”statut de mari oameni de cultură merituoși”, dar nu despre asta vreau să notez. Știu prea bine cum este promovată aici ”meritocrația intelectuală și creatoare”!

După publicarea acestei liste, în rîndul intelectualității s-a produs o adevărată furtună de acuze la adresa lui Dolganiuc, mai cu seamă din partea celor care beneficiază de aceste îndemnizații viagere. Dincolo de realitatea că în această listă descoperim și membri ai aceleiași familii (soț și soție), ea mai cuprinde nume de oameni de cultură extrem de bogați prin afaceri ori cu numeroase venituri suplimentare impresionante. Republica Moldova este o Țară săracă, iar aceste îndemnizații sunt plătite din bani publici, din impozitarea mea și a ta, cititorule, a medicilor, profesorilor, polițiștilor, magistraților și a oamenilor simpli. Dacă ar exista moralitate și bun-simț, iar asta pentru că vorbim despre oameni de cultură, despre creatori, atunci acei beneficiari ”umaniști” care au averi și venituri considerabile ar fi fost normal să ceară să fie excluși din această listă. Dimpotrivă, am certitudinea că chiar ei au recurs la intervenționism pentru a primi și astfel de privilegii de la Stat. Exagerez, Val Butnaru?

Vouă cum vi se pare?

07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
05.03.26 - 00:01
06.03.26 - 01:21
04.03.26 - 01:15
04.03.26 - 01:30
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 16:30
02.03.26 - 12:33
01.03.26 - 19:01
05.03.26 - 12:00
01.03.26 - 18:58
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 18:50