Ministrul polonez de Externe: „Observăm încercări de a reveni la un concert al puterilor”
Statele Unite rămîn cel mai important partener al Poloniei în materie de cooperare militară, iar Varșovia a fost și va rămîne un aliat loial al Statelor Unite, însă nu poate fi o „fraieră”, a declarat ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, într-un discurs important susținut Joi în Parlament, relatează Reuters.
În discursul său de Joi, în care a prezentat prioritățile politicii externe ale Varșoviei, șeful diplomației poloneze a mai spus că ordinea internațională „se zguduie din temelii”, potrivit ziarului polonez Rzeczpospolita.
„Observăm încercări de a reveni la un concert al puterilor”, a declarat el, adăugînd că implementarea unui astfel de scenariu ar fi „periculos fără echivoc” pentru Polonia. „Din păcate, relațiile dintre SUA și Europa s-au deteriorat”, a mai spus Sikorski, un veteran al diplomației poloneze, subliniind că nu Europa a fost cea care a impus taxe vamale în relațiile comerciale și nu cea care a formulat „revendicări teritoriale”, o aparentă referință la declarațiile președintelui Donald Trump privind Groenlanda.
„Nu noi suntem cei care definim interesul național al SUA”, a subliniat el, amintind de faptul că SUA, la fel ca China, s-au abținut Marți de la votul din Adunarea Generală a ONU privind inviolabilitatea frontierelor Ucrainei. „Dacă înlocuim Japonia din 1945 cu China de astăzi, suntem siguri că interesele SUA vor fi identice cu cele poloneze? Am fost și vom rămîne un aliat loial al Americii, dar nu putem fi fraieri”, a spus ministrul de Externe de la Varșovia, citat și de portalul de știri onet.pl.
În discursul său, Radosław Sikorski a mai spus că securitatea Poloniei este susținută de două organizații din care face parte țara de pe flancul de Est al NATO: Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică. El a subliniat că aceste două organisme „se completează reciproc”.
Ministrul a declarat că Guvernul polonez consideră că este în interesul țării să dezvolte cooperarea strategică cu SUA la nivel bilateral, în cadrul NATO și G20.
Relațiile tradițional foarte strînse între Washington și Varșovia au fost testate luna aceasta de comentarii făcute de ambasadorul american Tom Rose, care a sugerat inclusiv că SUA și-ar putea retrage trupele staționate în Polonia.
Disputa a pornit de la comentarii făcute de Włodzimierz Czarzasty, președintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez, care a afirmat că președintele Trump „nu merită” premiul Nobel pentru Pace.
Czarzasty, un politician de stînga din coaliția de guvernare, a mai spus că liderul de la Casa Albă a jignit Polonia, prin comentariile sale din Decembrie și Ianuarie, potrivit cărora aliații NATO nu au oferit prea mult sprijin războiului condus de SUA în Afganistan.
Trump a „destabilizat” și organizații internaționale precum ONU și Organizația Mondială a Sănătății, a adăugat Czarzasty.
Acest lucru a stîrnit o reacție furioasă din partea lui Rose. Ambasadorul a anunțat imediat că va rupe relațiile cu președintele Parlamentului polonez, pentru „insulte scandaloase și neprovocate” la adresa lui Trump. Postarea lui Rose a stîrnit o reacție din partea prim-ministrului Donald Tusk, un politician în general pro-american, care nu are însă o relație puternică cu Donald Trump. „Domnule ambasador Rose, aliații ar trebui să se respecte reciproc, nu să-și dea lecții. Cel puțin așa înțelegem noi, aici în Polonia, parteneriatul”, a scris liderul polonez pe X.
Rose a răspuns și la criticile lui Tusk, spunînd că premierul ar fi trebuit să trimită mesajul lui Czarzasty. Ambasadorul a plusat apoi. Răspunzînd de pe contul său privat unui student polonez care îl îndemna să plece acasă, Tom Rose a întrebat: „Ar trebui să ne luăm toți soldații și echipamentul cu noi?” – o referire la trupele americane aflate în Polonia, potrivit Politico. Comentariile sale au fost condamnate atît de partidele din coaliția de guvernare a lui Tusk, cît și de opoziția poloneză.
