MEDVEDEV: ÎNTREGUL SISTEM DE SECURITATE AL EUROPEI ESTE AMENINŢAT. SÎNTEM CEA MAI MARE ŢARĂ DIN LUME, O PUTERE NUCLEARĂ

Întregul sistem de securitate al Europei este ameninţat, în prezent, a declarat vineri premierul rus Dmitri Medvedev, reproşînd Occidentului că pare să uite că ţara sa are propriile interese şi avertizînd că nu va tolera "şantajul politic", relatează RIA Novosti în pagina electronică.
"În esenţă, întregul sistem al securităţii europene este ameninţat, în prezent, dar şi valorile de bază, globalizarea viitoare şi, în esenţă, întregul concept al dezvoltării paşnice", a spus Medvedev.
Statele occidentale se pare că au uitat că Rusia, ca stat suveran, are dreptul să-şi stabilească şi să-şi urmeze interesele naţionale, a reproşat şeful Guvernului rus. "Am sentimentul că Occidentul a uitat faptul că Rusia are propriile interese naţionale", a spus el.
Toate încercările anterioare de a exercita presiune asupra Rusiei au fost zadarnice, iar Moscova nu va tolera "şantajul politic", a avertizat Medvedev. "Istoria arată în mod clar că toate încercările de a exercita presiuni asupra Rusiei prin asemenea măsuri au fost zadarnice", a declarat premierul rus.
Sursa: Mediafax












