MAREA BRITANIE ACUZĂ CHINA CĂ ÎI TRIMITE RUSIEI ARME LETALE

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com.

Ministrul a explicat că Marea Britanie și SUA au dovezi că Rusia a primit sau este pe cale să primească arme letale de la China și a cerut lumii să se „trezească”.

China s-a declarat parte neutră față de conflictul din Ucraina și a negat că ar oferi arme letale, dar Beijingul și Moscova continuă să dezvolte legături mai strînse, cel mai recent cu președintele rus, Vladimir Putin, vizitîndu-l pe omologul său săptămîna trecută.

Oficialii americani au avertizat anterior China să nu ofere Rusiei arme letale și au cerut Beijingului să-și folosească influența asupra Moscovei pentru a ajuta la încheierea războiului, deși ultimele comentarii ale lui Shapps sugerează că aceste avertismente nu sînt luate în considerare.

„Creșterea cu 64% a comerțului pe care am văzut-o între cele două țări arată că există, de fapt, o relație mult mai profundă acolo”, a spus Shapps, potrivit Press Association.

 

Ministrul britanic al Apărării îndeamnă lumea „să se trezească”

Shapps nu a dat detalii despre armele letale la care se referea. El a spus că depinde de statele democratice să facă un „caz complet” pentru o ordine internațională occidentală bazată pe valori, care necesită „mai mulți aliați și parteneri” în întreaga lume.

„Este timpul ca lumea să se trezească. Și asta înseamnă transpunerea acestui moment în planuri și capacități concrete”, a spus el.

China a insistat că nu a sprijinit nici Ucraina, nici Rusia cu arme pe tot parcursul războiului.

Purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a răspuns criticilor occidentale într-o conferință de presă luna trecută, susținînd că parteneriatul dintre Beijing și Moscova constituie o „cooperare normală”.

„China nu va accepta acuzațiile și presiunile”, a spus Mao.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40