MAIA SANDU AȘTEAPTA LUNI DEPUTATII PSRM SI "PENTRU MOLDOVA" LA CONSULTARI

Doar patru fracțiuni parlamentare au participat astăzi la consultările lansate de președintele țării, Maia Sandu. În acest context, șeful statului anunță că luni îi așteaptă la discuții și pe deputații PSRM și cei de la "Pentru Moldova".

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a invitat astăzi la consultări fracțiunile și grupurile parlamentare pentru a discuta subiectul dizolvării Parlamentului. La discuții cu șeful satului au fost patru dintre grupurile și fracțiunile parlamentare.

Este vorba despre grupul parlamentar”PRO MOLDOVA”, Partidul Democrat din Moldova, Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Acțiune și Solidaritate. PSRM și grupul „Pentru Moldova” au cerut o amînare, avînd în vedere că participă la ședința Parlamentului unde se dezbat mai multe subiecte importante. În aceste condiții, serviciul de presă al Președenției anunță că discuțiile cu șeful statului vor continua luni, 29 martie. 

"La ora 13:00, sînt așteptați deputații Partidul „Șor”, iar la 13:30 cei de la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Drept urmare, astăzi președintele Maia Sandu nu va face declarații de presă" , precizează responsabilii serviciului de presă al instituției prezidențiale.

De precizat că după discuțiile cu Maia Sandu, liderul platformei ”PRO Moldova”, Adrian Candu, a declarat că în prezent nu sînt motive de dizolvare a Parlamentului. 

”Am înmînat argumentele noastre doamnei Sandu privind lipsa circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului”, a declarat Adrian Candu.

Totodată, președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a spus că PAS-ul şi Preşedenţia au făcut tot posibilul pentru ca ţara să rămînă în haos, să nu avem guvern, să nu avem vaccin, să nu avem decizii şi soluţii pentru oameni. Președintele fracțiunii PPDA și vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a precizat că aceste consultări sînt „mimate pentru bifă”.

În același timp, doar reprezentanții fracțiunii parlamentare PAS spun că sînt întrunite toate circumstanțele necesare pentru declanșarea alegerilor anticipate și dizolvarea Parlamentului.

Sursa: sputnik.md