MAI MULTE BATALIOANE RUSEŞTI VOR PĂRĂSI ÎN CURÎND FRONTIERA CU UCRAINA

Alte unităţi ruseşti vor părăsi în curînd frontiera ucraineană, a anunţat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, amintind că "nu există restricţii" în ceea ce priveşte mişcarea trupelor ruseşti în Rusia. "Cînd îşi vor încheia misiunile care le-au fost încredinţate, alte unităţi vor reveni la bazele lor", a afirmat şeful diplomaţiei ruse în cursul unei conferinţe de presă organizate după întîlnirea cu omologul său kazah. Un prim batalion a părăsit deja frontiera cu Ucraina pentru a merge în regiunea Samara, mai la est, unde îşi are baza, a anunţat luni Vladimir Putin într-o discuţie prin telefon cu cancelarul german Angela Merkel. "În ceea ce priveşte mişcarea trupelor pe teritoriul Federaţiei ruse, nu există restricţii şi partenerii noştri occidentali recunosc că, din punct de vedere juridic, nu sînt probleme. Nu dramatizez acest subiect, aşa cum încearcă să facă autorităţile ucrainene şi protectorii lor din Vest", a adăugat el. Lavrov a cerut, de asemenea, NATO să se explice asupra consolidării prezenţei în Europa de Est şi în special să precizeze dacă aceste mişcări sînt conforme cu acordurile în vigoare.

Sursa: Mediafax

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40