KULEBA CRITICĂ INCAPACITATEA UE DE A FURNIZA MUNIȚIILE PROMISE
„Incapacitatea UE de a implementa propria sa decizie asupra furnizării în comun de muniţii Ucrainei este frustrantă”, a scris joi ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, pe Twitter. Oficialul susține că țara sa plătește aceste întîrzieri „cu vieți omenești”.
Kuleba critică incapacitatea Uniunii Europene de a-şi pune în aplicare propriul plan de a furniza Ucrainei un milion de obuze, în timp ce statele UE au disensiuni asupra modului de aplicare a acestui plan, relatează agenţia EFE şi Politico, potrivit Agerpres.
„Aceasta este o probă asupra autonomiei strategice a UE în luarea de noi decizii cruciale privind securitatea”, a mai remarcat şeful diplomaţiei ucrainene, care a insistat că ţara sa plăteşte „cu vieţi omeneşti” întîrzierea sosirii muniţiilor.
Criticile sale vin după ce mass-media internaţionale au dezvăluit divergenţele între partenerii europeni cu privire la participarea unor actori extracomunitari la iniţiativa statelor UE (plus Norvegia) de a aduna din stocurile lor actuale, a produce şi cumpăra un milion de obuze de calibrul 155 mm care să fie oferite Ucrainei în următoarele 12 luni.
În timp ce Franţa doreşte ca numai companiilor europene să li se atribuie contractele pentru această iniţiativă, alte state membre, printre care Polonia, susţin implicarea şi a companiilor din state terţe, precum cele din SUA şi Marea Britanie, mai ales că industria de apărare europeană cu greu ar putea produce un număr atît de mare de obuze în intervalul convenit.
Războiul pornit de Rusia contra Ucrainei se caracterizează printr-o confruntare de înaltă intensitate, cu o folosire intensivă a artileriei şi un mare consum de muniţie. Aliaţii occidentali ai Ucrainei şi-au văzut astfel propriile stocuri de muniţii serios diminuate de ajutorul oferit acestei ţări, iar capacitatea industriei lor de apărare de a produce noi proiectile se află mult sub nevoile armatei ucrainene.
Unii analişti militari cred că muniţia insuficientă este principalul factor care amînă contraofensiva majoră anunţată de Ucraina pentru a încerca să-şi recupereze teritoriile ocupate de Rusia. Potrivit ministrului ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, armata ucraineană are nevoie lunar de 90.000-100.000 de obuze pentru „a descuraja inamicul” şi a putea lansa contraofensive împotriva trupelor ruse.
Sursa: digi24.ro