Invocînd presupusul atac al Kievului asupra reşedinţei lui Putin, Kremlinul a anunţat că îşi va înăspri poziţia în negocierile de pace pentru Ucraina
Kremlinul a declarat, Marţi, că presupusul atac cu drone ucrainene asupra reşedinţei prezidenţiale din regiunea Novgorod va înăspri poziţia Rusiei cu privire la un posibil acord de pace pentru a pune capăt luptelor din Ucraina, relatează Reuters.
„Această acţiune teroristă are ca scop blocarea procesului de negociere”, a acuzat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului. „Consecinţa diplomatică va fi înăsprirea poziţiei de negociere a Federaţiei Ruse”, a anunţat el. Armata rusă, a ameninţat purtătorul de cuvînt al lui Vladimir Putin, ştie cum şi cînd să răspundă.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins acuzaţiile Rusiei ca fiind „o altă rundă de minciuni” menite să justifice atacuri suplimentare împotriva Ucrainei şi să prelungească războiul.
Dmitri Peskov a ţinut să comenteze faptul că Ucraina neagă atacul cu drone şi a reproşat presei occidentale că susţine negarea Kievului. „Vedem că Zelenski însuşi încearcă să nege acest lucru, iar multe mass-media occidentale, aliniindu-se regimului de la Kiev, încep să răspîndească ideea că acest lucru nu s-a întîmplat”, a spus Peskov. „Aceasta este o afirmaţie complet smintită”, a comentat el.
Peskov a refuzat să spună unde se afla Putin în momentul atacului, afirmînd că, avînd în vedere evenimentele recente, astfel de detalii nu ar trebui să fie de domeniu public.
Cînd a fost întrebat dacă Rusia are dovezi fizice ale atacului cu drone, el a răspuns că apărarea aeriană a doborît dronele, dar că problema epavelor ţine de Ministerul Apărării.
Întrebat de Franceinfo despre acuzaţiile Moscovei, care afirmă că Ucraina a trimis 91 de drone – toate interceptate – asupra reşedinţei preşedintelui rus, fostul ambasador al Franţei în Rusia, Jean de Gliniasty, s-a arătat sceptic. „Este destul de neclar, este un fel de ceaţă de război: Rusia acuză, Ucraina neagă, aşa se întîmplă adesea în acest conflict”, a spus el, opinînd că un astfel de atac „joacă în favoarea Rusiei, în mod foarte clar, în sensul că îi permite să justifice o înăsprire a poziţiei sale ca să cîştige timp”, relatează Le Figaro. Diplomatul a atras totuşi atenţia asupra reacţiei lui Donald Trump. „Dacă Donald Trump spune că este nemulţumit, este îngrijorător, deoarece aceste 91 de drone sunt vizibile din satelit. Asta înseamnă că serviciile, franceze sau americane, au detectat cele 91 de drone”, a subliniat el.
Pe de altă parte, liderii europeni au intrat, Marţi, într-o convorbire despre situaţia din Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvînt al Guvernului polonez.
