Intoleranta Ucraina este absolut incompatibila cu NATO si UE

Stăpînește pămînturi care nu i-au aparținut niciodată, iar deznaționalizare minorităților pare să fie politică de Stat

Mihai CONȚIU

Marți, 6 Aprilie, Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat un apel către NATO, cerîndu-i să accelereze aderarea Țării sale la această organizație transatlantică. Motivul invocat este acela că printr-o grabnică aderare ”s-ar transmite un adevărat semnal Rusiei”, în contextul tensiunilor belicoase din Estul Ucrainei. Ceva mai devreme, în ziua de 19 Martie, în timpul unei vizite în Germania, premierul ucrainean Denys Shmyhal spune că țara lui ”a accelerat reformele ca să avanseze spre obiectivul aderării la Uniunea Europeană și la NATO”. Shmyhal a spus, la o întîlnire cu ministrul de Externe german, Heiko Maas, că ”primirea Ucrainei în UE în termen mediu ar fi nu doar în interesul Ucrainei, ci și al europenilor, inclusiv al Germaniei”. Serios?, întreb eu.

În spiritul celor mai vizibile și incontestabile realități, cerințele Ucrainei nu pot fi altfel definite decît impertinențe diplomatice extrem de agresive. Știm cu toții că Occidentul, în general, susține Ucraina nemulțumită că Rusia și-a adjudecat Crimeea în urma unui referendum local din anul 2014. Cu alte cuvinte, Ucraina este revoltată că Rusia și-a recăpătat un teritoriu făcut cadou fostei republici unionale ucrainene în 1954. Nu intrăm în detaliile rațiunilor politice ale acestui cadou teritorial în componența, în interiorul Uniunii Sovietice.

Ca o paranteză, este extrem de interesant faptul că autoritățile ucrainene nu au cerut la Conferința de Pace de la Paris și Crimeea, dar în schimb doreau anexarea întregii Bucovine (inclusiv Suceava) și a Basarabiei cu totul. După recensămîntul ucrainean din 2001, populația Crimeii era de 2.033.700 locuitori, din care 58,32% ruși, 24,32% ucraineni, 12,1% tătari crimeeni, 1,44% bieloruși, 0,54% tătari, 0,43% armeni, 0,22% evrei, 0,15% greci și alții. Limba rusă a fost declarată drept limbă maternă de 77% din populație, 11,4% au declarat maternă limba tătară crimeeană și doar 10,1% limba ucraineană. Observăm, așadar, că tocmai un recensămînt ucrainean atestă realitatea că ucrainenii sunt minoritari în Crimeea. Dar să revenim la motivele pentru care sunt absurde și agresive pretențiile Ucrainei de a adera la NATO și UE!

În conformitate cu adevărul istoric, nu a celui falsificat de istoricii ucraineni, Ucraina stăpînește ilegal și samavolnic Bucovina de Nord și Basarabia de Sud. Istoric, aceste teritorii nu au aparținut niciodată Ucrainei. De cînd Cernăuțiul a fost întemeiat de ucraineni? De cînd Insula Șerpilor a fost teritoriu al Ucrainei ”istorice”? Toate aceste ținuturi și-au definit apartenența istorică de cînd încă națiunea ucraineană nu se fondase. În aceste ținuturi stăpînite abuziv de către Ucraina, unii localnici se autoidentifică drept români, alții moldoveni, dar asta nu are nici o importanță. Nu are importanță în contextul în care Președintele român Klaus Iohannis, chiar dacă-i mai luminat decît predecesorii săi, nu și-a înscris printre prioritățile sale naționale chestiunea acestor teritorii, iar președinta de Facebook a Republicii Moldova face temenele în fața Președintelui ucrainean. Ba mai mult decît atît – Maia Sandu se mîndrește cu prietenia unui Președinte care patronează deznaționalizarea dură a tuturor celor care se autoidentifică moldoveni în teritoriile ocupate abuziv de Ucraina!

Diplomația antiromânească a administrației ratatului ex-președinte român Emil Constantinescu a încheiat un Tratat cu Ucraina prin care, practic, a renunțat la orice pretenții față de aceste teritorii. Este știut că astfel de Tratate bilaterale se renegociază, mai cu seamă atunci cînd este vorba despre interese naționale majore. Pînă în 1989, România nu ridica această chestiune în discuții ori tratative diplomatice internaționale deoarece se temea de Rusia sovietică.

După destrămarea URSS, Rusia nu se opune nici unei tendința diplomatice ale României de a pune în discuție stăpînirea ilegală de către Ucraina a teritoriilor amintite. Acum de cine se teme România – de Ucraina, de UE sau de NATO? În toți acești ani, ca membră cu drepturi depline a UE și NATO, pe agenda diplomației românești, adevărul istoric cu privire la aceste teritorii ar fi trebuit să fie o prioritate absolută. Acest adevăr ar trebui promovat cu insistență la discuțiile internaționale de toate nivelurile. Lașitatea României merge pînă-ntr-acolo încît nu are minimum de curaj să protesteze, la toate forurile internaționale, împotriva deznaționalizărilor la care sunt supuși cu atrocitate de către ucraineni românii minoritari din teritoriile lor strămoșești și românești.

Cu ce fel de valori democrate și principii de Stat compatibile cu lumea democratică vrea Ucraina, ca stat imperial artificial, să adere la NATO și UE? În virtutea adevărurilor istorice amintite, ținînd seamă și de politica agresivă a Ucrainei de deznaționalizare a minorităților naționale, România ar trebui, la nivel oficial, să se opună cerințelor Ucrainei de aderare la NATO și UE, măcar la fel cum o face Ungaria.

P. s. Perversitatea lașității românești: Bucureștiului nu-i pasă de teritoriile românești istorice stăpînite abuziv de Ucraina și nici de românii de acolo, dar vrea să-și alipească Republica Moldova, un Stat recunoscut de ONU și toate celelalte organisme internaționale, un Stat în care nici o etnie nu este discriminată. Ce încredere pot avea moldovenii de aici în niște autorități românești care-și lasă consîngenii din Ucraina să fie exterminați?

(foto: vechea stradă a Tribunalului din Cernăuțiul românesc)