IGOR DODON A INMINAT CUPA PRESEDINTELUI INVINGATORILOR TURNEULUI DE FOTBAL INTRE LICEENI
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco, la stadionul “Zimbru” din capitală, a participat la ceremonia de înmînare a Cupelor Președintelui Republicii Moldova la fotbal între copii echipelor din liceele municipale care au ocupat primele trei locuri la prima ediție a Cupei.
Medaliile de bronz le-au obținut jucătorii Liceului Teoretic “Spiru Haret”, de argint – Liceul Teoretic “George Călinescu”, iar cîștigătorul Cupei Președintelui este Liceul Teoretic “Alexandru cel Bun” din or. Sîngera. Igor Dodon a felicitat învingătorii cu ocazia victoriei și a adus mulțumiri tuturor celor 24 de echipe care au participat la turneu. Totodată, șeful statului a promis ca în anul viitor va organiza următorul turneu, care va fi de o amploare și mai mare.
Reamintim că ideea organizării unui asemenea turneu a apărut recent, la inițiativa partenerilor noștri din Italia, inclusiv cei din cluburile profesionale de fotbal ale acestei țări. Astfel, sub egida Președintelui RM este promovat și dezvoltat fotbalul între copii, cei mai talentați dintre aceștia urmează să fie selectați de cluburile sportive italiene.