IANUKOVICI VA CONTINUA “LUPTA PENTRU VIITORUL UCRAINEI”
Viktor Ianukovici a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, că nu a fost "răsturnat" de la putere, ci a fost obligat să părăsească Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii sale, el adăugînd că situaţia din Crimeea este o "reacţie naturală" faţă de o uzurpare a puterii. Preşedintele destituit s-a declarat uimit de tăcerea preşedintelui Putin şi a arătat că "Rusia trebuie şi este obligată să acţioneze".
Preşedintele ucrainean destituit Viktor Ianukovici a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina, că nu a fost "răsturnat" de la putere şi a promis că va "continua lupta pentru viitorul Ucrainei", în prima sa apariţie publică de cînd a fost destituit de Parlament, în urmă cu aproape o săptămînă.
Ianukovici a declarat că a fost nevoit să părăsească această fostă republică sovietică în urma unor ameninţări la adresa vieţii sale, într-o conferinţă de presă susţinută la Rostov-pe-Don, un oraş situat în sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina.
El a afirmat că puterea a fost preluată de către "tineri naţionalişti şi profascişti" şi că evenimentele care afectează în prezent Crimeea sînt o "reacţie naturală" faţă de o "uzurpare a puterii".
Crimeea, o peninsulă rusofonă, afectată de tensiuni separatiste, trebuie să continue să facă parte din Ucraina, a subliniat Ianukovici, aşezat alături de un jurnalist de la agenţia oficială rusă Itar-Tass, avînd în spate patru steaguri ucrainene mari, într-o sală plină de jurnalişti.
"Tot ceea ce se întîmplă în Crimeea este o reacţie absolut naturală la o lovitură de stat a unor bandiţi, la Kiev o mînă de radicali a uzurpat puterea", a mai spus Ianukovici, îndemnînd Crimeea să rămînă în cadrul Ucrainei.
Fostul preşedinte a declarat că, după ce a sosit în Rusia, a discutat cu preşedintele rus Valdimir Putin. Ianukovici nu a precizat cînd anume a sosit pe teritoriul rusesc.
Viktor Ianukovici a mai promis să se întoarcă în Ucraina, atunci cînd îi va fi asigurată securitatea personală. Însă a adăugat că nu intenţionează să participe la alegerile prezidenţiale, "ilegale" în opinia sa, prevăzute pentru 25 mai.
"Mă voi întoarce în Ucraina (...) imediat ce voi primi (anumite) condiţii şi garanţii, în special din partea mediatorilor internaţionali, cu privire la securitatea mea", a spus Ianukovic.
El a mai afirmat că puterea a fost preluată de către "tineri naţionalişti şi profascişti".
Viktor Ianukovici s-a declarat vineri uimit de "tăcerea" preşedintelui Valdimir Putin şi i-a acuzat pe occidentali că sînt responsabili de tulburările şi victimele de la Kiev.
"Rusia trebuie şi este obligată să acţioneze, iar cunoscînd caracterul lui Vladimir Putin mă întreb de ce este atît de rezervat şi de ce păstrează tăcerea", a declarat el.
Ianukovici a apreciat, pe de altă parte, că tulburările şi victimele din Ucraina sînt "rezultatul politicii iresponsabile a Occidentului, care a dat dovadă de prea multă indulgenţă faţă de Maidan". (Mediafax)