FILAT VREA SĂ DEVINĂ STĂPÎNUL MOLDOVEI

Obscenitatea relativ penală a politicienilor fătați în pseudo-democrație

Autor: Mihai CONȚIU

Numai în democrații mai mult simulate decît exersate profund și responsabil putem constata situații penibile, absurde și uneori primejdioase ca cele despre care vom vorbi. În România, Traian Băsescu a fost președintele Țării timp de 10 ani, în două mandate succesive. În tot acest timp, cu bune și rele, Băsescu a spus și făcut tot ceea ce i-a fost cu putință. Pînă aici! Din respect față de demnitatea avută, fostul președinte român trebuia să se simtă obligat să nu mai aspire la absolut nici o funcție politică subalternă după încheierea mandatului prezidențial. Putea, spre exemplu, să urmeze pildele foștilor președinți americani – să se dedice actelor caritabile, să țină conferințe publice, să acorde consiliere la cerere și tot felul de acte relativ neutre. Băsescu, însă, după ce și-a isprăvit al doilea mandat prezidențial, a candidat și a fost ales în Parlamentul României, iar mai apoi a devenit europarlamentar.

Băsescu a aspirat la funcții politice subalterne celei de fost președinte din rațiuni culpabile penale, crezînd că astfel se poate ”imuniza”. Cu toate aceste, însă, i-au fost retrase toate privilegiile de fost președinte, după ce s-a dovedit, juridic, că a fost colaborator activ al fostei Securități comuniste a României.

”Modelul românesc” al lui Băsescu a fost preluat și în Republica Moldova de către foștii președinți Vladimir Voronin și Igor Dodon, devenind ulterior deputați în Parlament. Fără să încerc să speculez asupra resorturilor care i-au determinat pe cei doi demnitari să acceadă la funcții subalterne celor avute, consider că singurele aspirații ale lui Voronin și Dodon sunt cele de revenire în fotoliul prezidențial. Atît, iar asta dacă Republica Moldova nu ar fi Țara răzbunărilor politice cu orice preț!

Un caz aparte, cu totul și cu totul special, îl reprezintă ”al vostru Vlad Filat”. În ziua de 31 Mai, Biroul Permanent Central al PLDM l-a desemnat pe Vlad Filat în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 20 Octombrie 2024. În acest peisaj, nu ne rămîne decît să așteptăm depunerea candidaturilor și de către Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Natalia Morari etc. etc.

Constatăm că desemnarea lui Filat drept candidat la prezidențiale survine după vestita întrunire politică pro-rusă convocată de Natalia Morari, în vederea identificării unui ”candidat comun” convenabil Kremlinului. Ce poate să însemne asta – Filat se autopropune să devină un ”candidat comun” sau a fost luată decizia să candideze cît mai mulți pentru ca să ”împrăștie” opțiunile de vot, iar mai apoi să și le unească în eventualitatea unui tur doi al alegerilor? Potrivit sondajelor de opinie, cele mai multe voturi, dintre cei convocați de Morari, le-ar obține Dodon, care încă nu și-a anunțat oficial candidatura. Cam incomode și prea directe sunt ordinele acestea venite de la Kremlin, nu-i așa, Vlad Filat?

Intenția lui Filat de a participa la aceste alegeri este obscenă, sfidătoare, golănească ori cum vreți să-i mai ziceți! Ce vrea să le mai spună și să le demonstreze acest om moldovenilor – tehnici de alianțe politice de tip mafiot, mecanisme și tertipuri de mințire, înșelare a UE și SUA, alte metode prin care se poate fura nu un miliard, ci zece?

Cînd spun că astfel de politicieni sunt fătați în pseudo-democrație sunt relativ delicat, iar asta deoarece, în realitate, ei au fost avortați. Auziți, Filat, fost condamnat, actualmente încă necondamnat, e și candidat! La prezidențiale!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40