EXISTĂ PUTIN, EXISTĂ ŞI RUSIA; NU ESTE PUTIN, NU ESTE NICI RUSIA

Cetăţenii ruşi s-au unit în jurul preşedintelui Vladimir Putin în contextul actualei crize în relaţiile dintre Rusia şi Occident, care traversează cea mai dificilă perioadă de după războiul rece, ca urmare a evenimentelor din Ucraina, a declarat şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse Vladimir Volodin, într-un discurs susţinut miercuri în deschiderea lucrărilor clubului internaţional de discuţii «Valdai», care anul acesta se desfăşoară la Soci, informează RIA Novosti, citînd publicaţia Izvestia, într-o revistă a presei ruse. Atît timp cît «există Putin, există şi Rusia. Nu este Putin, nici Rusia nu este», a spus Volodin, într-o teză esenţială care reflectă cel mai bine stadiul actual al Rusiei şi al societăţii ruse, în opinia unor analişti. În discursul său, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse a expus în faţa participanţilor (experţi internaţionali, ziarişti, analişti) poziţia Kremlinului în principalele dosare interne şi mondiale. Forumul de la Valdai, a cărui ediţie inaugurală a avut loc în septembrie 2004 în Veliki Novgorod, lîngă pitorescul lac Valdai, de unde şi-a luat şi denumirea, va dezbate timp de trei zile o serie de dosare internaţionale, precum criza din Orientul Mijlociu, diferite scenarii ale evoluţiei situaţiei din Ucraina, problema concurenţei la nivel mondial, precum şi «regulile jocului» în lumea modernă. Este aşteptat să se alăture participanţilor la forum şi preşedintele rus Vladimir Putin.
Sursa: Agerpres












