”Este o onoare să vă servesc voluntar pentru a face Groenlanda o parte a Americii”, a declarat Jeff Landry, după ce Trump l-a desemnat emisar special al SUA în acest ținut danez

Preşedintele american Donald Trump l-a numit pe guvernatorul republican al statului Louisiana Jeff Landry în postul de emisar special al Statelor Unite în Groenlanda, un teritoriu danez vast pe care-l rîvneşte miliardarul, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Am plăcerea să anunţ că-l numesc pe MARELE guvernator al Louisianei Jeff Landry în postul de emisar special al Statelor Unite în Groenlanda”, a anunţat Duminică, pe rețeaua sa, Truth Social, Donald Trump. Miliardarul a anunţat, după ce a fost ales, că are ”nevoie” de Groenlanda în securitatea Statelor Unite şi şi-a reiterat în mai multe rînduri dorinţa de a o anexa. Acest teritoriu autonom danez, susţinut de puterea sa tutelară, i-a replicat că nu este de vînzare şi că-şi decide singur viitorul.

”Jeff înţelege cît de esenţială este Groenlanda securităţii noastre naţionale şi va apăra cu forţă interesele ţării noastre pentru siguranţa, securitatea şi supravieţuirea aliaţilor noştri şi, în fapt, a întregi lumi. Felicitări, Jeff!”, a scris preşedintele american, Duminică, pe X.

”Este o onoare să vă servesc voluntar pentru a face Groenlanda o parte a Americii”, a scris Jeff Landry.

Numirea sa nu-i afectează cu nimic funcţia de guvernator al Louisianei.

În Ianuarie, 85% dintre groenlandezi declarau că se opun ca Groenlanda să facă parte din Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat de cotidianul groenlandez Sermitsiaq. Doar 6% dintre groenlandezi erau în favoarea anexării.

La sfîrşitul lui Martie, vice-președintele american J. D. Vance a provocat un scandal anunţînd o vizită pe insulă arctică, fără să fi fost invitat. El şi-a limitat vizita, după ce a înfuriat Groenlanda, Danemarca şi Europa, la baza aeriană americană de la Pituffik.

La sfîrşitul lui August, televiziunea daneză dezvăluia că cel puţin trei americani cu legături cu președintele Donald Trump au desfăşurat operaţiuni de influenţare pe această insulă polară.

01.12.25 - 14:23
12.12.25 - 13:22
04.12.25 - 00:01
02.12.25 - 13:24
03.12.25 - 00:03
02.12.25 - 23:57
04.12.25 - 13:01
03.12.25 - 00:15
11.12.25 - 00:30
09.12.25 - 00:09
12.12.25 - 13:20
03.12.25 - 00:10
01.12.25 - 14:24
02.12.25 - 13:26
05.12.25 - 13:48