DEZMINTIRE
În dimineața zilei de astăzi, Redacția Știri a difuzat o informație cu titlul ”Guvernarea își propune să lichideze Agenția de Știri Moldpres”. Anumite fragmente din textul respectiv s-au datorat interpretării faptului că proiectul noului Statut al Agenției nu conține nici o referință la activitatea de editare a știrilor. În legătură cu aceasta venim cu următoarele precizări: Documentul respectiv este în fază de proiect, elaborat de Cancelaria de Stat și transmis Agenției spre consultare și avizare. Concluziile din știre au fost eronate.
Menționăm că propunerile și obiecțiile Agenției asupra conceptului și redacției proiectului noului Statut, urmează a fi transmise Cancelariei conform solicitării.
Regretăm mesajul incomplet și distorsionat.
Sursa: Moldpres