Integrare în UE cu girofaruri pentru demnitari, nu și cu locuri de joacă?

Autor: Mihai CONȚIU

În rîndurile care urmează, mă voi referi la ”banalele” locuri de joacă pentru copii din spațiile verzi dintre blocurile urbane de locatari și cele din parcurile Chișinăului. Fac aceste referințe în calitate de om care, în timpi diferiți, am însoțit copii în astfel de locuri, iar acum, de cinci ani, o fac și în calitate de bunic. În urmă cu mai bine de un an, mi-am plimbat nepotul din Belgia prin parcul din Valea Morilor, prin Parcul Central din Chișinău și prin locurile de joacă din cartierul Telecentru. Fără să fiu mirat, nepotul meu nu a rezistat mai mult de zece minte în toate aceste locuri de joacă destinate copiilor și o să vă spun și de ce!

Edilii din Primărie care aprobă amplasarea și amenajarea unor astfel de terenuri de joacă nu doar că nu au deloc imaginație, ci parcă uită ce le plăcea și lor cînd erau copii. Jucăriile sunt nelipsite, însă acestea trebuie să fie completate de provocările parcului de joacă, iar aici mă refer la un întreg complex de amenajări. Locurile de joacă dintre blocuri sunt de o banalitate și o sărăcie teribilă – un simplu tobogan, 2-3 leagăne și cam atît, cu precizarea că în Parcul Central sunt ceva mai multe instalații și căsuțe, dar tot puține și lipsite de imaginație.

Ca unul care a contribuit la creșterea multor copii, vă întreb: în afară de jucării, ce iubesc la nebunie copiii? Firește că nisipul și apa! În locurile de joacă amintite, nisipul lipsește cu desăvîrșire, fiind înlocuit cu pietriș, care este o garanție sigură că orice copil nu are cum să nu ajungă acasă cu o julitură pe picioare sau mîini, ca să nu zic de fracturi. Totodată, în nici un astfel de parc nu există o cișmea, un robinet de alimentare cu apă.

Așa cum este în Europa și nu numai, și locurile de joacă pentru copii sunt o prioritate pentru toate Primăriile. Astfel, locuri trebuie să fie generoase în dimensiuni și dotări, iar Primăria Chișinăului nu poate spune că nu există suficient de mult spațiu între blocuri și, mai ales, în Parcul Central. Stratul de nisip care trebuie să acopere aceste locuri de joacă trebuie să fie unul foarte gros, în care copiii să poată săpa cu micile lor unelte și pe care să-și construiască mici canale și castele... de nisip. O sursă de apă trebuie să existe în absolut toate aceste terenuri de joacă. Copiii au nevoie să-și care apă în găletușele lor pentru construcțiile din nisip sau, pur și simplu, ca să se ude unul pe celălalt.

Pe lîngă leagăne și tobogane, ar trebui să existe tot felul de movile din ciment cu scorburi, cățărători pe planuri înclinate de pe care să-și dea drumul ca să alunece, bare metalice, construcții din frînghii pe care să se urce și de pe care să sară pe trambuline elastice etc. În unele parcuri din Belgia, pe lîngă nisip, există o imitație de asfalt construită din material flexibil – copiii cînd cad de la înălțimea unei construcții nu se pot răni în contact cu această suprafață ori cu nisipul.

Nu pot fi atrase fonduri pentru astfel de parcuri? Să fim serioși! Voință și dragoste față de copiii să existe, dar mai ales imaginație și amintirea despre ce iubeam cel mai mult cînd eram copii! Banalele și respingătoarele locuri de joacă din Chișinău parcă îi determină pe copii să-și dorească să crească cît mai repede, ca să aibă dreptul de a se ”relaxa” la o cîrciumă nu departe de ele!