DECLARATIA MINISTRULUI EDUCATIEI, MAIA SANDU, IN CADRUL BRIEFINGULUI DE PRESA DIN DATA DE 6 MAI 2015

Am reiterat cu numeroase ocazii că, prin reformele pe care le-am iniţiat în sistemul de educaţie, ne dorim să construim o societate bazată pe un stat de drept, unde fiecare cetăţean, de la Preşedintele ţării şi miniştri, pînă la locuitorii celui mai îndepărtat sat din Republica Moldova, respectă şi aplică prevederile legale. Din păcate, avem nenumărate exemple în ultima vreme din care am putut constata pe pielea noastră unde duce nerespectarea legii sau nepăsarea instituţiilor plătite din bani publici să vegheze la respectarea legii.

În exercitarea atribuţiei legale a Ministerului Educaţiei de supraveghere a sistemului de învăţămînt, am decis să vin în faţa Dstră, avînd în vedere intenţia unor actori ai puterii locale de a organiza în ajun de alegeri concursuri de angajare pentru directorii de instituţii de învăţămînt general.

După cum ştiţi, Codul educaţiei a pus bazele desfăşurării unui proces de selecţie a managerilor din învăţămînt prin competiţie deschisă, transparent şi meritocratic, bazat pe criterii de competenţă profesională.

Pentru a asigura realizarea practică a acestui deziderat, Ministerul Educaţiei a elaborat şi aprobat, la 23 martie 2015, noul regulament de organizare şi desfăşurare a concursului pentru funcţia de director şi director adjunct în instituţiile de învăţămînt general.

Din cauze strict birocratice, pînă în acest moment, regulamentul respectiv nu a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Ne dorim ca acest lucru să se întîmple într-un termen cît mai scurt.

Folosindu-se de această situaţie, de altfel neimputabilă Ministerului Educaţiei, unii reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi, totodată, candidaţi la scrutinul electoral din iunie curent, şi-au manifestat intenţia de a organiza, la final de mandat, în unele cazuri cu abateri grave de la legislaţia în vigoare, concursuri de angajare pentru directorii de instituţii de învăţămînt pe care le au în coordonare.

Spre exemplu, la nivelul municipiului Chişinău a fost admisă o situaţie fără precedent, o ilegalitate crasă. Am în vedere aprobarea de către Direcţia de învăţămînt a propriului regulament de concurs. Și asta în dispreţ profund faţă de faptul că în Codul educaţiei se prevede expres şi imperativ, la art.50 alin.(5), că: „Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi de director adjunct se aprobă de Ministerul Educaţiei.”

Dincolo de uzurparea competenţelor legale ale Ministerului Educaţiei, după ce am efectuat o analiză la nivel de conţinut a regulamentului aprobat de Direcţia de învăţămînt Chişinău, am constatat că acesta, nici pe departe, nu este în măsură să asigure dezideratele Codului educaţiei referitoare la un proces de selecţie transparent, meritocratic şi competitiv. Astfel, au fost eliminate toate prevederile referitoare la înregistrarea audio şi video a concursurilor, a fost anulată obligativitatea prezentării de către candidaţi a certificatului ce atestă îndeplinirea standardului minim de competenţe profesionale şi manageriale. Pentru prezentarea dosarului de concurs, candidaţilor li se oferă un termen de doar 4 zile; şi asta în pofida faptului că, pe lîngă alte documente necesare, toţi candidaţii trebuie să prezinte un plan detaliat şi argumentat de dezvoltare a instituţiei, iar elaborarea unui astfel de document necesită timp, resurse şi acces la informaţie. Termenul scurt de doar 4 zile pentru depunerea dosarelor limitează accesul potenţialilor candidaţi la aceste concursuri.

Un alt detaliu interesant cuprins în documentele Direcţiei de învăţămînt Chişinău este perioada rezervată pentru organizarea concursurilor pentru directori. Astfel, direcţia intenţionează să organizeze în jur de 120 de concursuri în perioada 11-13 mai, adică timp de 3 zile. Aceasta înseamnă că, zilnic, comisia de concurs instituită la nivelul municipiului Chişinău va desfăşura peste 40 concursuri, ceea ce ar însemna în medie 11 minute pentru fiecare concurs! Aici trebuie să ţinem cont de faptul că evaluarea fiecărui candidat implică analiza CV-urilor, a planurilor de dezvoltare a instituţiei depuse de fiecare candidat, care, de altfel, pot cuprinde zeci de pagini, formularea întrebărilor şi aprecierea răspunsurilor etc. Din experienţa ministerului, pot afirma cu certitudine că nu este posibilă desfăşurarea într-o zi a mai mult de 5 concursuri.

Este evident că scopul acestor acţiuni nu este organizarea concursurilor pe baza principiilor consacrate de legiuitor prin Codul educaţiei, întrucît, aşa cum am demonstrat, în formula propusă de Direcţia de învăţămînt Chişinău acest lucru este imposibil. Nu putem decît să presupunem că scopul acestei mascarade este obţinerea unor eventuale avantaje de ordin electoral. Transformarea concursurilor într-un exerciţiu formal şi fictiv discreditează însăşi ideea concursului ca procedură de recrutare meritocratică a personalului.

Ministerul Educaţiei a întreprins deja acţiuni concrete pentru a stopa ilegalităţile despre care am pomenit. La prima etapă, am iniţiat anularea administrativă a regulamentului Direcţiei de învăţămînt Chişinău. Examinăm şi opţiunea depunerii plîngerii penale împotriva factorilor de decizie de la Direcţia de învăţămînt Chişinău care au emis acest regulament cu încălcarea vădită a competenţelor legale, întrucît, în opinia noastră, este evidentă săvîrşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Atragem atenţia că astfel de abordări nu vor rămîne nesancţionate şi menţionez că vom utiliza şi alte pîrghii legale pentru a opri asemenea fărădelegi.

Aş dori să înţelegeţi că organizarea acestor concursuri într-un mod profesionist şi fără influenţă politică nu este doar un capriciu al Ministerului Educaţiei, ci este de o importanţă crucială pentru aşezarea sistemului de educaţie pe principiile noi dezbătute şi aprobate prin Strategia Educaţia 2020 şi Codul educaţiei. Reforma doar începe prin aprobarea cadrului legislativ de implementare, dar pentru ca ea să poată trece pragul şcolilor şi să ajungă la elevi şi, prin ei, în întreaga societate, este necesar ca directorii instituţiilor de învăţămînt să fie competenţi profesional şi să ia deciziile în interesul şcolii şi al elevilor, fără niciun fel de altă influenţă.

Pe această cale, vreau să transmit un mesaj către cei care asigură managementul învăţămîntului pe plan local. Reforma de descentralizare nu presupune doar dreptul de a fi implicaţi în administrarea instituţiilor de învăţămînt, ci şi responsabilitatea cu privire la calitatea actului educaţional şi managerial în şcoli. Prin urmare, selectarea celor mai competenţi manageri trebuie să constituie una dintre cele mai importante priorităţi ale organelor de specialitate ale administraţiei publice locale. De aceea le spun: nu vă lăsaţi implicaţi în jocuri politice! Fiindcă acest fapt compromite nu doar realizarea reformelor şi obiectivelor din educaţie prevăzute de Codul educaţiei şi Strategia de dezvoltare a sectorului, ci şi reforma descentralizării pe baza principiului european al subsidiarităţii.

În final, vreau să mă adresez şi forţelor politice. Întru asigurarea unui proces de selectare a managerilor din învăţămînt echidistant, obiectiv şi bazat pe performanţă, solicităm să vă abţineţi de la implicarea în procesul educaţional. Aceasta va avea consecinţe negative pe termen mediu şi lung. Și încă ceva: în această situaţie concretă maxima ”scopul scuză mijloacele” nu este justificată.

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31