CUM POŢI SĂ JEFUIEŞTI O BANCĂ!

William Black, un fost bancher, a explicat în cadrul unei conferinţe TED modul în care poate fi adusă în pragul falimentului o bancă.

Fostul bancher a avut ocazia să vadă din prima linie modul în care băncile acordau “împrumuturi mincinoase”, care au dus la criza financiară din SUA. După ce a înţeles sistemele bancare, Black a elaborat o reţetă prin care poţi să “jefuieşti” o bancă.

“Primul ingredient îl reprezintă creşterile uluitoare. Al doilea: realizarea sau achiziţia unor credite neperformante, la nişte dobînzi sau randamente ridicate. Al treilea pas: folosirea unor pîrghii la maximum - ceea ce înseamnă multe datorii în comparaţie cu rentabilitatea. Şi patru: oferirea unor rezerve mici pentru pierderile inevitabile. Dacă urmezi aceşti patru paşi simpli, şi orice bancă garantat va intra în acest joc, se vor întîmpla trei lucruri. În primul rînd, banca va raporta profituri record. Preşedintele companiei se va îmbogăţi peste noapte datorită compensaţiei pentru rezultate. Iar ulterior, banca va suferi pierderi catastrofice şi se va închide dacă nu va fi salvată.”, a explicat William Black.

Black a mai spus că treaba lui este să educe oamenii, astfel încît aceştia să înţeleagă cum de avem parte de o criză financiară aşa de puternică, şi cum poate fi combătută în viitor. “O soluţie de a combate criza este stoparea fraudei făcute de angajaţii din funcţiile administrative.”, a completat fostul bancher.