Căpitanii unor petroliere sînt plătiți cu pînă la 100.000 de dolari pe lună pentru a accepta traversarea Strîmtorii Ormuz, una dintre cele mai periculoase rute maritime din lume. La această sumă se poate adăuga un bonus de aproximativ 50.000 de dolari pentru fiecare traversare. Costurile transportului și ale asigurărilor au explodat, în timp ce traficul prin strîmtoare s-a prăbușit, arată Financial Times.

În condiții normale, un comandant de petrolier cîștigă aproximativ 15.000 de dolari pe lună. Diferența uriașă reflectă riscul la care sînt expuși cei care acceptă să navigheze printr-o zonă în care nave comerciale au fost atacate.

Nu doar căpitanii sînt recompensați financiar. Marinarii obișnuiți, care în mod normal pot cîștiga aproximativ 1.500 de dolari pe lună, pot primi de patru pînă la șase ori mai mult atunci cînd acceptă să opereze în zona Strîmtorii Ormuz.

Într-un caz relatat în această vară, un armator a oferit echipajelor echivalentul a șase luni suplimentare de salariu pentru o cursă dus-întors de aproximativ o lună prin zonă.

Strîmtoarea Ormuz, prin care înainte de criză trecea aproximativ o cincime din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate, este esențială pentru aprovizionarea energetică a lumii.

Pe lîngă salariile echipajelor, armatorii trebuie să suporte costuri uriașe pentru nave și asigurări. Tarifele pentru petrolierele VLCC au ajuns la aproximativ 1,3 milioane de dolari pe zi, față de circa 20.000-50.000 de dolari pe zi înainte de război.

În același timp, asigurarea împotriva riscurilor de război poate costa milioane de dolari pentru o singură călătorie.

Traficul prin strîmtoare a scăzut dramatic. Datele citate de presa internațională arată că, la începutul lunii octombrie, au fost înregistrate doar 13 traversări într-o singură zi, față de aproximativ 135 de nave pe zi înaintea crizei.

Pentru a limita timpul petrecut în zona periculoasă, unele petroliere transportă încărcătura pînă în apropierea Fujairah, în Golful Oman, unde petrolul este transferat către alte nave.

Soluția permite menținerea parțială a exporturilor, dar presupune mai multe nave, costuri mai mari și operațiuni logistice complicate.

În aceste condiții, cei 100.000 de dolari plătiți unui căpitan reprezintă doar una dintre cheltuielile suplimentare generate de criza din Strîmtoarea Ormuz. Pentru companiile petroliere, menținerea fluxurilor de export a devenit o operațiune extrem de scumpă și riscantă.