Condamnat la moarte prin spînzurare, disecare și tăbăcirea pielii pentru a se lega o carte despre cazul lui

Născut într-o familie obișnuită, John Horwood nu avea idee că, la doar 18 ani, va fi protagonistul unei povești terifiante. Condamnat la moarte prin spînzurare pentru o crimă pasională, tînărul a primit și o condamnare suplimentară: să fie disecat. Toate acestea se întîmplau în acele vremuri în care „codul sîngeros” al legii engleze era la apogeu, iar cruzimea era la ordinea zilei.

O obsesie fatală

Englezul John Horwood s-a născut într-o căsuță din Hanham Mills și a avut o copilărie cît se poate de obișnuită. John era cel mai mic dintre cei zece copii ai familiei. La vîrsta de 16 ani, tînărul s-a angajat în industria minieră, principala sursă de venit din regiune.

Deși avea un loc de muncă stabil, John a muncit în mină doar doi ani. Declinul lui a pornit de la o tînără pe nume Eliza Balsum, de care  tînărul s-a îndrăgostit iremediabil.

Deși Eliza nu îi împărtășea sentimentele, John a început să o urmărească. Ca să nu o scape de sub supraveghere, a început să lipsească de la muncă, motiv pentru care a fost dat afară.

Faptul că Eliza nu era atrasă de el nu părea să aibă prea multă importanță pentru John, care a dezvoltat o adevărată obsesie pentru ea și o urmărea la tot pasul. Într-o seară din Ianuarie 1821, tînărul a văzut-o pe Eliza alături de un grup de oameni, între care se aflau doi bărbați. Orbit de gelozie, fără să ezite, John Horwood a aruncat înspre grup cu o piatră, care a lovit-o pe Eliza în partea dreaptă a capului.

Pasiunea duce la crimă

Eliza a fost rănită, dar a ajuns acasă pe picioarele ei. În scurt timp, însă, a început să vomite și să aibă dureri mari. S-a prezentat de numeroase ori la infirmeria din Bristol, pentru a fi consultată. Pînă la urmă, la sfîrșitul lunii, a fost internată în spital.

Din nefericire, starea Elizei se înrăutățea pe zi ce trecea. Avea dureri mari și o febră care nu ceda. Rana ei era complet inflamată, din cauza pietrei care se pare că îi fracturase craniul. Tînăra a murit pe 21 Februarie 1821, din cauza unui abces la creier.

Imediat după decesul Elizei, atenția autorităților s-a îndreptat spre Horwood. Bărbatul a fost arestat și judecat pentru crimă. Instanța a decis să-l condamne la moarte prin spînzurare, iar apoi la… disecție.

Pe 13 Aprilie 1821, Horwood a fost executat în public în fața închisorii New Jail, în fața unei mulțimi de curioși.

Amănunte înfiorătoare: Ce s-a întîmplat cu pielea lui John Horwood

Furioși și revoltați, prietenii și rudele lui Horwood au încercat să împiedice disecția tînărului, dar fără succes. Ingrata misiune a disecției i-a revenit medicului Richard Smith, care a realizat operațiunea în fața a 80 de oameni.

Un amănunt terifiant este faptul că pielea condamnatului a fost îndepărtată și tăbăcită de Smith, după instrucțiunile furnizate de specialiști în pielărie. Tot aceștia i-au pus medicului la dispoziție și instrumentele necesare realizării operațiunii.

După tăbăcire, pielea lui John Horwood a fost folosită pentru a lega o carte în care erau relatate cazul și procesul tînărului. De asemenea, cartea, care se află și în prezent la Infirmeria Regală din Bristol, conține și o hartă frenologică a celui decedat.

Coperta cărții este decorată cu cranii și oase. Coperta din față poartă o inscripție în limba latină: „Cutis Vera Iohannis Horwood” (în traducere, „pielea lui John Horwood”).

Dacă pielea lui Horwood a fost folosită la legarea cărții, scheletul bărbatului a fost păstrat de chirurgul Smith în locuința proprie. După moartea medicului, scheletul a atîrnat de o funie într-un dulap al Universității din Bristol.

Pe 13 Aprilie 2011, la exact 180 de ani de la infama execuție, rămășițele lui John Horwood au fost înmormîntate creștinește.

Cum a fost posibilă o asemenea cruzime?

Pedeapsa cu moartea era la ordinea zilei în Anglia secolului XIX, dar condamnarea la disecare era, pînă și în acele vremuri, o măsură extremă, de o cruzime inimaginabilă. Ce a determinat, deci, autoritățile să ia o astfel de decizie? Iată ce spun arhivele vremii:

La începutul secolului XVII, numărul crimelor atinsese un nivel fără precedent. Din acest motiv, printr-un ordin al Parlamentului britanic, autorităților li se cerea să sporească gradul de teroare care marca execuțiile prin spînzurare.

Potrivit unei legi din 1752, cadavrele celor executați pentru crimă trebuiau predate chirurgilor, pentru disecție. De această lege a „beneficiat” și John Horwood, aproape 70 de ani mai tîrziu.