Oricine a urmărit politica internă a Uniunii Europene în ultimii ani a putut observa că blocul comunitar, care se bazează pe unitate și aprecierea reciprocă a regulilor, nu a putut să își rezolve multe din problemele principale apărute în urma divergențelor între cele 27 de state membre și între instituțiile centrale din Bruxelles, conform unei analize CNN. 

Comportamentul liderilor instituțiilor politice ale UE a condus la nenumărate critici, multe voci spunînd că decidenții de la Bruxelles își acordă prioritate propriilor cariere și puterii personale în detrimentul vieții cetățenilor europeni.

Pe măsură ce pandemia de Covid-19 se apropie de ceva care seamănă cu sfîrșitul său, iar provocările geopolitice, cum ar fi criza din Afganistan, se amplifică, lipsa de unitate a blocului comunitar al UE evidențiază o serie de probleme fundamentale la care liderii politici ai UE nu găsesc pentru un moment soluții. 

Lipsa de legitimitate a UE pe termen lung 

Uniunea Europeană nu se confruntă cu dispariția. Blocul comunitar are o putere remarcabilă de a rezista crizelor, iar interesul propriu al statelor sale membre este ca proiectul politic la care au aderat și din care fac parte în prezent să aibă continuitate. Asta înseamnă că Uniunea nu se va destrăma prea curînd. 

Cu toate acestea, multiplele provocări prin care trece UE aduce în discuție scopul și legitimitatea pe termen lung a acesteia.

Săptămîna trecută, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a scris președintelui Parlamentului European, David Sassoli, refuzînd să acționeze asupra unei rezoluții care a fost adoptată cu o majoritate covîrșitoare în forul legislativ al UE.

Parlamentul European consideră că două state membre, Ungaria și Polonia, au încălcat principiile privind statul de drept în UE și, ca atare, ar trebui ca acestora să le fie restricționat accesul la fondurile europene. Motivele invocate de eurodeputați pentru o astfel de mișcare variază și privesc încălcarea independenței sistemului judiciar sau discriminarea comunităților LGBTQ, ambele fiind atacuri asupra unor chestiuni care au fost printre principalele caracteristici în parcursul de aderare a statelor europene la Uniunea Europeană.

Parlamentul European susține că Executivul comunitar condus Ursula von der Leyen trebuie să aplice un regulament care a fost convenit anul trecut, întrucît UE și-a negociat bugetul pe termen lung pînă în 2027, alături de fondurile planului de redresare post-pandemică, denumit #NextGenerationEU. 

La acea vreme, regulamentul, care leagă alocarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, a reprezentat o prioritate. Însă, instrumentele de care dispune UE pentru pedepsirea statelor membre care nu respectă statul de drept s-au dovedit inadecvate.

În momentul în care liderii politici de la Budapesta și Varșovia au amenințat că își vor exercita drepturile de veto, regulamentul a fost atenuat într-o asemenea măsură încît să fie nevoie de dovezi solide privind utilizarea fondurilor europene pentru încălcarea statului de drept, mai degrabă decît să fie asociată cu o interpretare mai largă a încălcărilor care au loc în general.

„Este corect să spunem că, după ce regulamentul a fost convenit, părțile cele mai dornice să ia măsuri împotriva Ungariei și Poloniei au sperat la faptul că Ursula von der Leyen va lua decizia politică de a adopta o interpretare mai largă a acestuia”, a transmis Ronan McCrea, profesor de drept european la University College din Londra. Acesta a mai adăugat că acel moment a reprezentat „primul semn că UE va adopta o abordare mai prudentă”.

Războiul declarațiilor între Parlamentul European și Comisia Europeană 

În scrisoarea trimisă către David Sassoli, președinta Comisiei Europene preciza că o scrisoare anterioară trimisă de președintele Parlamentului European către aceasta nu era „suficient de clară și precisă” cu privire încălcările care au avut loc.

De asemenea, șefa Comisiei Europene a subliniat caracterul restrîns al „evaluărilor complexe” necesare pentru punerea în aplicare a regulamentului.

Eurodeputații care au evidențiat în ultimii ani abuzurile legate de statul de drept în Polonia și Ungaria au criticat Comisia Europeană, sugerînd că executivul comunitar ar fi complice al acestor încălcări.

„În tratate este scris foarte clar că Comisia Europeană răspunde în fața Parlamentului European”, a declarat Sophie in 't Veld, un europarlamentar liberal olandez, membru în cadrul grupului Renew Europe.

Aceasta, împreună cu mulți dintre colegii ei și oficiali europeni consideră că Ursula von der Leyen, mai degrabă decît să acționeze ca apărător al tratatelor UE, acționează în interesul Guvernelor celor 27 de națiuni care alcătuiesc Consiliul European. Cu cît Ursula von der Leyen primește mai multă sprijin din partea statelor membre, cu atît dobîndește mai multă putere, care să-i permită apoi să ignore apelurile Parlamentului European și să-i creeze spațiu pentru a lucra exclusiv la propria sa agendă, susțin o parte din vocile europene consultate de jurnaliștii de la CNN.

„Aceasta ocupă funcția pe care o ocupă pentru că Parlamentul European a renunțat la alegerea propriului candidat ca să valideze candidatul statelor membre. Ne este datoare într-o anumită măsură", a mai precizat eurodeputata olandeză Sophie in 't Veld.

La rîndul său, Daniel Freund, un eurodeputat german care face parte din grupul verzilor din Parlamentul European, a transmis că este întotdeauna „dificil pentru Comisie să se împotrivească unui stat membru deoarece va avea mereu nevoie de sprijinul tuturor statelor membre". Freund a mai spus că acest lucru este deosebit de dificil pentru Ursula von der Leyen, întrucît aceasta a fost aleasă cu o majoritate politică care a inclus și voturile liderilor politici ai Ungariei și Poloniei, voturi pentru care președinta Comisiei Europene a făcut lobby.

Dezacordurile inter-instituționale la nivel european împiedică Uniunea să fie pregătită pentru provocările secolului XXI

Jocurile de culise din Bruxelles nu sunt ceva nou, iar mulți dintre cetățenii europeni care se declară admiratori neconteniți ai UE nu sunt atenți la problemele reale cu care se confruntă Uniunea din care aceștia fac parte. 

„Atît de mulți oameni care lucrează la nivelul UE au devenit obsedați de argumente cu privire la modul în care funcționează blocul comunitar și cine ar trebui să dețină puterea, încît au pierdut din vedere rolul de a continua să lucreze pentru a face Uniunea să se adapteze provocărilor secolului 21", a declarat Neale Richmond, un parlamentar irlandez care a fost numit anterior să reprezinte Irlanda la Bruxelles.

„De ani buni, dezbatem viitorul Europei și poziția sa pe scena mondială. Cu toții ne dorim o Europă mai puternică și mai deschisă, care să fie unită în promovarea valorilor liberale și care să fie, de asemenea, un lider mondial în domenii precum schimbările climatice sau chestiunile ce țin de geopolitică. Însă, asta nu se va întîmpla dacă vor continua aceste mici certuri inter-instituționale", a adăugat Neale Richmond.

Pentru ca UE să treacă la o versiune superioară a sa, mai unită, toate părțile trebuie să acționeze cu bună credință. Acest lucru a devenit din ce în ce mai greu pe măsură ce s-a intensificat dezbaterea privind statul de drept la nivel european.

„Am văzut în repetate rînduri cum Ungaria bloca în Consiliul European rezoluții cu privire la abuzurile drepturilor omului în Hong Kong sau cele referitoare la luptele care au izbucnit în Israel la începutul acestui an", spune Freund, care mai subliniază că dezacordul și lipsa de acțiune cu privire la astfel de probleme îndepărtează UE de obiectivul său de a fi un promotor global al valorilor democratice.

Cînd părțile sunt neîncrezătoare una față de celălaltă, apar consecințele 

„Anterior, cînd a apărut problema refugiaților care părăseau zonele de război, cele 27 de state membre au avut o abordare mai confortabilă, preferînd să plătească regimurile autocrate pentru a găzdui refugiați decît să ajungă la un acord rezonabil între ele”, a mai declarat Sophie in 't Veld.

Lipsa de unitate și procesul greoi cu care se adoptă fiecare decizie evidențiază faptul că problemele UE sunt adesea tratate în acord cu principiul „rezolvăm o problemă, apare alta”.

În privința crizei refugiaților afgani, UE a declarat, săptămîna trecută, că îi va ajuta pe cei care fug de talibani. Bruxelles-ul a transmis că va oferi sprijin partenerilor regionali pentru a găzdui refugiați. Liderii politici care conduc UE nu vor să se repete criza migranților din 2015, cînd milioane de persoane au călătorit în Europa pentru a scăpa de brutalul război civil din Siria.

În 2016, UE a acordat Turciei, țară pe care o consideră un partener regional, bani pentru a găzdui refugiații sirieni. Turcia a reușit ulterior să-i folosească drept armă pe acei refugiați atunci cînd au devenit convenabili din punct de vedere politic. Acest lucru s-a întîmplat pentru că unele statele membre au fost reticente în a primi un număr mare de migranți în țările lor și, în unele cazuri, au luat măsuri extreme pentru a-i ține departe. 

De altfel, criza migranților a jucat un rol important în stimularea sentimentului populist și eurosceptic de pe continentul european, care a condus ulterior, în Vara lui 2016, la victoria campaniei pro-Brexit din Marea Britanie.

Divergențele dintre Parlamentul European și Comisia Europeană în ceea ce privește statul de drept aduc în evidență modurile în care UE se va confrunta cu provocările venite de peste tot din lume: 

• fie va fi acționa ca un grup unit în jurul unui scop comun 
• fie va acționa ca o colecție de state naționale din ce în ce mai izolaționiste

„Modul în care s-a jucat disputa asupra Ungariei și Poloniei pune sub semnul întrebării întreaga legitimitate a Uniunii Europene. Dacă statele membre nu respectă tratatele, iar Comisia și Consiliul nu sancționează Guvernele care încalcă regulile, atunci ce mai rămîne din UE?", se întreabă europarlamentarul Daniel Freund.

Acestea sunt întrebări la care conducerea blocului comunitar va trebui să răspundă în anul următor, pe măsură ce Europa începe să se dezghețe din șocul pandemic, iar alegătorii din Franța și Germania se pregătesc să meargă la urne pentru a-și alege viitorul Președinte și viitorul cancelar. UE va trebui să-și găsească calea de a traversa cîmpul geopolitic minat, care a dat lumea peste cap în ultimele 18 luni. 

Dacă UE își exprimă în mod sincer ambițiile sale de a fi o putere majoră pe scena mondială și, în lumina evenimentelor din ultimele două săptămîni, face pași acolo unde SUA au făcut anterior, va fi nevoie ca toți membrii blocului comunitar să acționeze conform acelorași reguli.

Realitatea acestei ultime dileme constă în faptul că menținerea unității tuturor celor 27 de state membre este un act aproape imposibil. Cu cît aceste diviziuni interne persistă, cu atît mai mult se mărește lipsa de încredere între părți. Asta face ca distanța dintre statele membre sau dintre liderii instituțiilor centrale ale Uniunii să devină la un moment dat prea mare pentru a se mai putea construi orice punte de legătură.