CEL PUTIN 14 MORTI IN NOUL CUTREMUR PRODUS IN NEPAL

Nepalul, devastat în urmă cu aproape trei săptămîni de un puternic seism soldat cu moartea a peste 8.000 de persoane şi importante pagube materiale, a fost din nou lovit marţi de un cutremur de 7,3 grade, urmat de replici importante, provocînd moartea a cel puţin 14 persoane şi distrugînd mai multe clădiri ce erau deja şubrezite după precedentul seism. Noul seism s-a produs la ora locală 12:35 şi a avut epicentrul la 76 km est de Kathmandu. Cinci dintre victimele noului seism şi-au pierdut viaţa la Sindhupalchowk, un district aflat la est de capitala Kathmandu, district în care s-au înregistrat şi cele mai multe victime ale cutremurului de 7,8 grade din 25 aprilie. Alte şase victime sînt din districtul Dolakha, aflat în apropierea epicentrului, iar la Kathmandu s-au înregistrat trei victime, conform ultimului bilanţ provizoriu. În India cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unor clădiri, iar în Tibet o persoană şi-a pierdut viaţa într-o avalanşă de pietre declanşată de mişcarea seismică. Seismul din 25 aprilie s-a soldat cu cel puţin 8046 de morţi în Nepal şi încă 100 în India şi Tibet. Zeci de mii de persoane din Kathmandu au rămas fără locuinţe.

Sursa: Agerpres

02.11.25 - 13:02
01.11.25 - 00:04
01.11.25 - 15:54
04.11.25 - 00:01
01.11.25 - 00:07
05.11.25 - 00:09
04.11.25 - 00:02
05.11.25 - 00:08
01.11.25 - 00:10
02.11.25 - 13:01
03.11.25 - 12:52
03.11.25 - 12:54
01.11.25 - 00:02
03.11.25 - 12:50
02.11.25 - 13:05