CE SE FACE LA GUVERN

Acte de stare civilă gratuite, pînă la 1 septembrie 2014   

Cetăţenii moldoveni, care doresc să-şi preschimbe paşapoartele sovietice, vor obţine gratuit actele de stare civilă necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate. În acest sens, Cabinetul de miniştri a aprobat pe 16 aprilie un proiect de hotărîre privind acordarea unor scutiri la serviciile de stare civilă cu plată. Potrivit ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, proiectul îşi propune să susţină financiar unele categorii de oameni. Astfel, cei care vor beneficia de aceste scutiri vor fi pensionarii, locuitorii din stînga Nistrului şi persoanele care au renunţat la numărul de identificare de stat şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei. „Ministerul Justiţiei, împreună cu Serviciul Stare Civilă, va întreprinde acţiuni de informare a posesorilor de paşapoarte sovietice despre scutirea de plata serviciilor la eliberarea documentelor de stare civilă, necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate", a spus ministrul Oleg Efrim. Printre documentele de stare civilă obligatorii pentru perfectarea buletinelor de identitate şi care se vor elibera gratuit pînă la data de 1 septembrie 2014, se numără: certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, certificatul de divorţ, certificatul de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, certificate de deces al soţului/soţiei, dar şi avizul cu privire la anularea, modificarea şi/sau completarea actului de stare civilă etc. „Mai mult, persoanele care fac parte din categoriile menţionate mai sus, nu doar vor obţine gratuit actele necesare, dar vor putea solicita urgentarea prestării unor servicii de stare civilă, fără a achita taxa stabilită pentru serviciul de urgentare", a precizat Oleg Efrim.

Republica Moldova va găzdui Forumul Economic Vienez            

Executivul a aprobat pe 16 aprilie decizia cu privire la săptămîna investiţională „Moldova Business Week 2014" - o sesiune a Forului Economic Vienez, ce se reuneşte anual în diferite ţări. Astfel, în perioada 5-11 iunie, la Chişinău se va desfăşura un eveniment de anvergură, cu participarea a peste 50 de companii internaţionale. În cadrul săptămînii „Moldova Business Week 2014" vor fi organizate diverse acţiuni, inclusiv Forumul exportatorilor şi conferinţe privind perspectivele de dezvoltare regională. Acestea au menirea să intensifice fluxurile investiţionale în Republica Moldova prin atragerea atenţiei investitorilor, promovarea proiectelor investiţionale, facilitarea dialogului între investitori şi companiile locale. Executivul a instituit pe 16 aprilie Comitetul organizatoric, care va fi condus de Vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, şi care va gestiona procesul de organizare şi desfăşurare a săptămînii investiţionale „Moldova Business Week 2014". Totodată, Guvernul a alocat din fondul de rezervă echivalentul sumei de 23000 de euro pentru achitarea taxei privind organizarea Forului Economic Vienez.

Guvernul a aprobat Strategia de dezvoltare a turismului pînă în anul 2020       

Documentul stabileşte cinci obiective pentru următorii şase ani: alinierea legislaţiei turistice la standardele internaţionale, valorificarea potenţialului turistic naţional şi promovarea imaginii Republicii Moldova, dezvoltarea turismului regional, sporirea nivelului de pregătire profesională şi a calităţii serviciilor turistice, precum şi modernizarea industriei turistice prin aplicarea tehnologiilor informaţionale moderne. Potrivit Strategiei, în Republica Moldova vor fi certificate 40 de rute turistice şi elaborate patru trasee naţionale noi, conectate la cele turistice europene. De asemenea, vor fi reabilitate 20 de obiective turistice, amenajate cinci zone de agrement, construite două complexe sportive şi 50 de popasuri pentru turişti. În scopul informării, urmează să fie realizate şi promovate patru spoturi publicitare şi zece ghiduri turistice. Totodată, Agenţia Turismului va organiza cîte 10 evenimente turistice şi va asigura participarea la cel puţin opt expoziţii turistice internaţionale în fiecare an, va elabora programe noi de studii în domeniul turismului şi va instrui peste 1400 de persoane în cadrul cursurilor specializate. Bugetul necesar aplicării Strategiei de dezvoltare a turismului constituie peste 167 de milioane de lei. Totodată, conform estimărilor, încasările din activitatea turistică vor depăşi cheltuielile de circa 6,5 ori.

Sursa: gov.md

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39