CE AU DISCUTAT BIDEN ȘI NETANYAHU ÎN CABINETUL DE RĂZBOI

Președintele SUA, Joe Biden, a transmis la reuniunea comună cu membrii Cabinetului de război din Israel că înțelege faptul că lupta armatei israeliene contra Hamas va fi una îndelungată, relatează Axios, citînd un oficial israelian de rang înalt.

Ministrul Benny Gantz i-a explicat liderului SUA că destructurarea Hamas "ar putea dura ani de zile", iar ministrul Apărării, Yoav Gallant, i-a transmis că sprijinul american va fi esențial pentru Israel pe măsură ce războiul se prelungește. În egală măsură, Biden le-a spus oficialilor de la Tel Aviv că Statelor Unite le va fi mult mai ușor să sprijine Israelul, dacă acesta din urmă va permite ca ajutorul umanitar să ajungă în Gaza, informează Times of Israel.

La finalul reuniunii cu Joe Biden, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că pachetul de sprijin militar acordat Israelului de către SUA este "masiv și fără precedent" și va ajuta Israelul să cîștige războiul împotriva Hamas.

Netanyahu a mai precizat că i-a arătat președintelui Biden dovezile potrivit cărora gruparea teroristă Jihadul Islamic este responsabilă pentru explozia de la spitalul din Gaza, înainte ca liderul SUA să ajungă în Israel. Acesta a mai ținut să precizeze că vizita lui Biden în Israel a fost prima efectuată de un președinte american în timpul unui război.

Totodată, premierul Israelului a mai spus că alături de SUA lucrează la "eliberarea ostaticilor prin toate mijloacele posibile".

Pînă cînd acest lucru se va întîmpla, el i-a transmis lui Biden că Israelul cere ca Crucea Roșie să primească autorizația de a vizita ostaticii, explicînd că Israelul nu va permite accesul alimentelor și al ajutorului medical în Gaza de pe teritoriul israelian pînă cînd ostaticii nu vor fi eliberați.

"Am convenit asupra acțiunilor și faptelor care să asigure continuarea războiului nostru drept. Am convenit asupra cooperării care va înclina balanța pe toate fronturile și care va ajuta să ne atingem obiectivele de război", a mai afirmat Benjamin Netanyahu, în urma discuțiilor cu Joe Biden.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40