BRAZILIA A TRECUT CU MARI EMOŢII ÎN “SFERTURI”
Brazilia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie) după ce a învins Chile cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, sîmbătă, pe stadionul "Mineirao" din Belo Horizonte. După 120 de minute scorul a fost egal, 1-1.
Echipa "auriverde" a trecut cu mari emoţii de faza optimilor de finală, în faţa unei echipe chiliene arţăgoasă, care s-a ţinut ca scaiul de jucătorii brazilieni. Brazilia, care a deschis scorul prin David Luiz (18), mai degrabă un autogol al lui Gonzalo Jara, a fost egalată de Alexis Sanchez (32) şi a avut mari şanse în prelungiri, Pinilla şutînd în bară în minutul 120. La loviturile de departajare, portarul Julio Cesar a fost un înger păzitor, salvînd două şuturi, în timp ce Jara a fost din nou "omul negru" pentru chilieni, ratînd ultima lovitură.
Echipa Columbiei s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale CM, după ce a învins formaţia Uruguayului cu scorul de 2-0 (1-0), sîmbătă, pe stadionul "Maracana" din Rio de Janeiro, în optimile de finală ale competiţiei. Omul meciului a fost, indiscutabil, tînărul James Rodriguez (va împlini 23 de ani pe 12 iulie), jucătorul lui AS Monaco marcînd ambele goluri, în minutul 28 şi 50.
Columbia a controlat jocul autoritar, "celeştii" mulţumindu-se cu un joc de apărare solid. Din această încleştare nu au rezultat prea multe ocazii de gol.
Columbia s-a calificat meritat în sferturi, acolo unde va întîlni echipa gazdă, Brazilia, care a obţinut cu mari emoţii biletul pentru această fază a competiţiei.
Uruguay, campioana en titre a Americii de Sud, părăseşte competiţia după o prestaţie sub aşteptări, semifinalista ediţiei trecute fiind amintită mai mult pentru eşecul din grupă cu Costa Rica (1-3) şi pentru incidentul provocat de atacantul Luis Suarez, care l-a muşcat de umăr pe italianul Giorgio Chiellini.
Reprezentativa Olandei, vicecampioană mondial en-titre, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 2-1 (0-0), selecţionata Mexicului, într-un meci disputat la Fortaleza în optimile competiţiei. Pentru Olanda au marcat Sneijder '88 şi Huntelaar '90+4 (penalti), iar pentru Mexic a înscris Giovani dos Santos, în minutul 48. La acest meci a avut loc prima pauza de hidratare oficială, în minutul 30, iar a doua pauză în minutul 75.
Surprinzătoarea echipă a Costa Ricăi s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale CM, după ce a învins Grecia, la loviturile de departajare, cu scorul de 5-3, duminică, pe "Arena Pernambuco" din Recife, în optimile de finală ale competiţiei. După 90 şi 120 de minute scorul a fost egal, 1-1. Costa Rica a deschis scorul prin Bryan Ruiz (52), la o fază care nu anunţa nimic, dar Grecia a salvat din nou situaţia în ultimele minute ale timpului regulamentar, egalînd prin Sokratis Papastathopoulos (90+1).
Imediat după terminarea prelungirilor, Fernando Santos, selecţionerul Greciei, a fost eliminat de arbitru de pe banca tehnică pentru proteste.
Jucătorii desemnaţi să execute loviturile de departajare s-au achitat cu brio de sarcină, dar şutul lui Gekas a fost respins de Navas, Umana transformînd lovitura decisivă, care a calificat "Los Ticos" în sferturi, o echipă care a jucat jumătate din acest meci de 120 de minute în inferioritate numerică.
Costa Rica a ajuns între primele opt echipe din lume şi va întîlni Olanda în sferturile de finală.
Rodriguez, cel mai bun jucător al fazei grupelor
Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a publicat un clasament al celor mai buni jucători la Cupa Mondială din Brazilia după faza grupelor, primul loc fiind ocupat de columbianul James Rodríguez, jucătorul echipei franceze AS Monaco, scrie L'Equipe. Cu o notă medie de 9,79/10 pentru primele sale trei meciuri cu Columbia, Rodríguez, autorul a 3 goluri şi 2 pase decisive, îi devansează pe Ivan Perišić (Croaţia), David Luiz (Brazilia), Karim Benzema, Arjen Robben (Olanda) şi pe Daniel Van Buyten (Belgia), al şaselea în clasament. Indexul este calculat pe baza mai multor criterii: pase reuşite, deposedări reuşite, mişcarea în teren ţinînd cont de postul ocupat şi, bineînţeles, capacitatea de a crea pericol în atac.
A murit în timpul manifestărilor de după calificarea Columbiei
O tînără în vîrstă de 25 de ani a murit după ce a fost lovită de un glonţ rătăcit în timpul manifestărilor de bucurie de la Bogota, după calificarea echipei Columbiei în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, au anunţat autorităţile locale, informează AFP. Femeia a fost rănită mortal cînd o persoană a tras cîteva focuri de armă în aer pentru a sărbători victoria Columbiei, în cartierul Bosa, din sudul Bogotei. O altă persoană a fost rănită. "O femeie a murit din cauza unui glonţ rătăcit. Trebuie să fim mai prudenţi", a declarat primarul Bogotei, Ricardo Bonilla. Şeful poliţiei naţionale, Rodolfo Palomino, le-a cerut de asemenea columbienilor să fie prudenţi. "Să nu lăsăm bucuria victoriei să se transforme în lacrimi", a subliniat el. La Bogota s-au mai înregistrat incidente în timpul manifestărilor de bucurie prilejuite de Cupa Mondială, de la începutul competiţiei, iar nouă persoane au murit în accidente rutiere, în timp ce columbienii se bucurau de succesele echipei lor naţionale. Municipalitatea a decis ca în zilele în care reprezentativa Columbiei are programate meciuri la Cupa Mondială să fie interzis consumul de alcool.
Neymar s-a accidentat la coapsă
Brazilianul Neymar s-a accidentat la coapsa dreaptă, la meciul Braziliei cu Chile, a anunţat selecţionerul Luiz Felipe Scolari. "Neymar s-a accidentat la coapsa dreaptă la începutul meciului la un duel dur cu Aranguiz. Trebuie să vedem exact ce are, dar avem patru-cinci zile la dispoziţie pentru a ne asigura că poate juca", a explicat Luiz Felipe Scolari. Reprezentativa Braziliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, sîmbătă, la Belo Horizonte, cu scorul de 4-3, în urma executării loviturilor de departajare, selecţionata statului Chile.
FIFA nu va deschide o procedura disciplinară contra lui Sakho
Comisia de disciplină a FIFA nu va deschide o procedură disciplinară împotriva francezului Mamadou Sakho, acuzat de antrenorul Ecuadorului, Reinaldo Rueda, că l-a lovit cu cotul pe Oswaldo Minda la meciul disputat miercuri în grupa E a Mondialului 2014. Comisia de disciplină a considerat că nu au fost îndeplinite condiţiile de deschidere a unei proceduri disciplinare şi nu va avea loc nicio anchetă împotriva lui Sakho, a precizat agenţia franceză de presă. Sakho a declarat după meciul încheiat cu o remiză albă că nu a avut intenţia de a face rău: "Am făcut-o pentru a mă proteja. Nu sînt aici pentru a face rău sau să rănesc oamenii. Am un joc dur, dar nu murdar".
Rousseff şi Blatter vor înmîna Cupa cîştigătoarei, nu Puyol
Preşedinta Brazilei, Dilma Rousseff, şi preşedintele FIFA, Joseph Blatter, vor înmîna Cupa cîştigătorilor Mondialului 2014, în timp ce jucătorul Carles Puyol şi top modelul Gisele Bündchen doar o vor prezenta pe stadionul Maracana după finală, a indicat Jérome Valcke, secretarul general al FIFA. "Contrar a ceea ce am citit, Carles Puyol şi Gisele Bündchen nu vor fi cei care vor înmîna Cupa mondială cîştigătorilor, ci ei doar vor prezenta trofeul pe teren, cei care o vor înmîna cîştigătorilor vor fi Dilma Rousseff şi Joseph Blatter", a explicat nr. 2 din FIFA în faţa presei din Rio de Janeiro. Confuzia a pornit de la un comunicat al federaţiei spaniole de fotbal, care indica faptul că Puyol, campion mondial în 2010, nereţinut însă de această dată în lista celor 23 de jucători spanioli pentru Mondialul brazilian, ar fi fost ales pentru ceremonia de înmînare a trofeului după finala de pe Maracana, pe 13 iulie.
Clasamentul golgheterilor
Clasamentul golgheterilor după meciurile desfăşurate duminică: 5 goluri: James Rodriguez (Columbia); 4 goluri: Neymar (Brazilia), Lionel Messi (Argentina), Thomas Müller (Germania); 3 goluri: Robin van Persie (Olanda), Arjen Robben (Olanda), Karim Bezema (Franţa), Enner Valencia (Ecuador), Xherdan Shaqiri (Elveţia). Autogoluri: Marcelo (Brazilia), pentru Croaţia; Noel Valladares (Honduras), pentru Franţa; Sead Kolasinac (Bosnia), pentru Argentina, John Boye; (Ghana), pentru Portugalia.
TABLOUL CM
Grupa G: SUA – Germania 0-1. A marcat: Thomas Muller (55). Portugalia – Ghana 2-1. Au marcat: John Boye (31-autogol), Cristiano Ronaldo (80), respectiv Asamoah Gyan (57).
Grupa H: Algeria – Rusia 1-1. Au marcat: Slimani (60), respectiv Kokorin (6). Belgia - Coreea de Sud 1-0. A marcat: Vertonghen (78).