BNM A PREZENTAT SPRE DISCUŢII PUBLICE

Regulamentul cu privire la cotele de participare în capitalul social al băncii

Firmele off-shore şi grupurile de persoane care acţionează concertat nu vor avea dreptul să deţină direct sau indirect cote de participare în capitalul băncii, potrivit proiectului Regulamentului cu privire la cotele de participare în capitalul social al băncii prezentat spre discuţii publice de Banca Naţională a Moldovei (BNM).

Dezbaterile vor avea loc în situaţia în care acţiunile uneia dintre băncile moldoveneşti au fost preluate de persoane a cărui identitate nu se cunoaşte. Potrivit proiectului, „nu pot deţine direct sau indirect cote de participare în capitalul băncii persoanele rezidente ale jurisdicţiilor care potrivit actelor normative ale Băncii Naţionale au fost calificate ca jurisdicţii ce nu implementează standardele internaţionale de transparenţă”. De asemenea, nu pot deţine acţiuni „grupurile de persoane care acţionează concertat şi care au în componenţa lor o persoană din jurisdicţiile menţionate”.

Obiectivul urmărit de proiect este detalierea cadrului juridic referitor la acţionariatul băncilor şi are ca finalitate, în ultimă instanţă, menţinerea stabilităţii, a bunei funcţionări şi a viabilităţii sistemului bancar al Republicii Moldova, notează BNM. Acest scop urmează a fi atins prin formarea unui acţionariat care să ofere certitudinea asigurării unei gestiuni prudente şi sănătoase în cadrul fiecărei bănci şi urmărirea conduitei acţionarilor pe tot parcursul existenţei unei bănci.

Proiectul defineşte noţiuni-cheie, precum “influenţa dominantă asupra persoanei”, “legături strînse”, “persoane care acţionează concertat” şi reglementează condiţiile privind solicitarea permisiunii prealabile a Băncii Naţionale pentru dobîndirea sau majorarea cotei substanţiale în capitalul social al unei bănci şi adoptarea deciziei. Documentul conţine criteriile de evaluare a achizitorului potenţial, prevederi privind monitorizarea calităţii acţionariatului, măsurile întreprinse de Banca Naţională în cazul neconformării deţinătorilor de cote în capitalul băncii cerinţelor prevăzute de legislaţie privind calitatea acţionariatului.

„În anii ce urmează băncile vor trebui să demonstreze publicului larg că sînt entităţi transparente şi eficiente, care activează pentru binele acţionarilor şi clienţilor, precum şi în folosul întregii comunităţi”, se arată într-un mesaj al guvernatorul BNM Dorin Drăguţanu adresat astăzi angajaţilor din sistemul bancar moldovenesc cu ocazia zilei profesionale.

Moldpres

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
06.12.24 - 16:26
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12