BLINKEN SE ÎNTÎLNEȘTE SĂPTĂMÎNA VIITOARE CU MACRON PENTRU A DISCUTA DESPRE SPRIJINUL ACORDAT UCRAINEI

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va merge săptămîna viitoare în Franţa unde se va întîlni cu preşedintele Emmanuel Macron pentru a discuta în special despre sprijinul acordat Ucrainei, a anunţat miercuri Departamentul de Stat de la Washington, scrie AFP.

Vizita are loc în plină intensificare a loviturilor ruseşti în Ucraina şi într-un moment în care Kievul le cere aliaţilor săi occidentali mai multe sisteme moderne de apărare aeriană Patriot.

De partea americană, ajutoare militare de zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina sînt blocate în prezent de opoziţia republicană din Congres.

"La Paris, secretarul de stat se va întîlni cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei şi pentru a preveni escaladarea conflictului din Fîşia Gaza", a declarat presei purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, citat de Agerpres.

Aceasta va fi o rară vizită la Paris a secretarului de stat american, un vorbitor perfect de franceză, care nu a mai fost acolo de aproape doi ani.

Preşedintele francez, la rîndul său, a efectuat o vizită de stat la Washington în decembrie 2022.

După Paris, Blinken va merge miercuri la Bruxelles pentru a participa la o reuniune a omologilor săi din NATO cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la crearea Alianţei Nord-Atlantice, pe 4 aprilie, a adăugat Miller.

Reuniunea urmează să fie folosită în special pentru a pregăti summitul liderilor Alianţei de la Washington, în iulie.

În paralel cu această reuniune, şeful diplomaţiei americane va avea o întîlnire trilaterală cu premierul armean, Nikol Paşinian, şi liderii Uniunii Europene, potrivit purtătorului său de cuvînt.

Armenia şi Azerbaidjanul sînt două foste republici sovietice care s-au înfruntat în cursul a două războaie active, la începutul anilor 1990 şi în 2020, pentru controlul enclavei Karabakh, recucerită de Baku în cele din urmă în septembrie 2023.

În ultimele luni, mai multe runde de negocieri nu au dat niciun rezultat.

Antony Blinken va participa, de asemenea, la un Consiliu SUA-UE pentru comerţ şi tehnologie la Louvain, în Belgia.

Sursa: digi24.ro

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
05.12.24 - 15:13
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12
03.12.24 - 00:53
03.12.24 - 01:00
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:55
03.12.24 - 00:59
03.12.24 - 00:57