În Transnistria nu este un „conflict îngheţat”, Rusia a făcut din regiunea transnistreană un instrument de instabilitate, pe care l-a transformat într-o armă şi l-a menţinut timp de peste trei decenii cu costuri minime şi pîrghii maxime, apreciază parlamentarul suedez Björn Söder într-un editorial publicat luni pentru portalul IPN, citat de Agerpres. 

Evocînd decretul preşedintelui rus Vladimir Putin din 15 mai privind acordarea accelerată pentru obţinerea cetăţeniei ruse de către locuitorii regiunii transnistrene, deputatul suedez subliniază că un decret asemănător, din 24 aprilie 2019, a introdus exact acelaşi mecanism pentru locuitorii regiunilor Doneţk şi Lugansk din Ucraina, „aceleaşi excepţii, aceeaşi arhitectură juridică".

Pînă în 2026, aproximativ 220.000 de locuitori ai regiunii transnistrene - circa jumătate din populaţia regiunii - deţin deja paşapoarte ruseşti, rezultatul a două decenii de investiţii paralele: acordarea cetăţeniei, plăţi sociale, cote educaţionale, legături economice şi o prezenţă militară continuă prin Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR).

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris noul decret foarte clar: este modul Rusiei de a revendica un teritoriu.

Amendamente adoptate simultan la Moscova au extins temeiurile legale pentru desfăşurarea forţelor armate ruse în străinătate pentru protejarea cetăţenilor ruşi - inclusiv împotriva acţiunilor unor instanţe judiciare străine sau internaţionale. „Paşaportizarea" şi proiecţia forţei militare sînt conectate printr-o arhitectură juridică explicită. Europa cunoaşte acest scenariu. Întrebarea este dacă va acţiona înainte de începerea următorului act, scrie deputatul suedez.

Statutul de „zonă gri”

În acelaşi timp, Björn Söder atrage atenţia că, timp de decenii, statutul de „zonă gri" al regiunii transnistrene a servit unei coaliţii surprinzător de largi de interese - multe dintre ele mult mai apropiate de casă decît Moscova.

Înainte de 2022, reţele din Ucraina exploatau graniţele poroase ale regiunii pentru trafic de arme, vehicule furate şi contrabandă. Structuri oligarhice chiar din interiorul Republicii Moldova considerau economia nereglementată a enclavei drept un canal paralel convenabil, aflat dincolo de jurisdicţia instanţelor din Chişinău şi a cadrului de conformitate al UE. Iar anumiţi actori europeni - din domeniul financiar, logistic şi comercial - nu erau complet deranjaţi de existenţa unei jurisdicţii care nu punea întrebări. Toţi condamnau public status quo-ul. Destui au beneficiat de el în privat pentru a se asigura că nu va fi niciodată desfiinţat serios.

Persistenţa acestui conflict a avut ca beneficiari nu doar Moscova. Orice strategie de soluţionare care ignoră acest fapt va eşua - nu pentru că Rusia i se va opune, ci pentru că prea mulţi alţi actori vor găsi motive discrete să o blocheze, consideră el.

„Aceasta înseamnă că UE trebuie să aplice sancţiuni coerente şi consecvente împotriva celor care facilitează sistemul transnistrean - inclusiv atunci cînd aceştia operează prin reţele financiare şi logistice europene. Instrumentele există. Voinţa politică, nu.

„Este doar imagine publică”

Dacă actori europeni au beneficiat de economia gri a regiunii transnistrene - iar dovezile sugerează că unii au făcut-o - atunci închiderea enclavei necesită şi închiderea acestor canale. Presiunea selectivă care vizează doar actorii ruşi, lăsînd intacte reţelele adiacente, nu este o strategie. Este doar imagine publică", subliniază autorul editorialului din IPN.

Republica Moldova însăşi, instituţiile sale, clasa sa politică, societatea civilă, trebuie să finalizeze munca dificilă de închidere a canalelor prin care economia gri a enclavei s-a conectat istoric la economia şi societatea moldoveană. Aderarea la UE nu este doar o aspiraţie geopolitică; este pîrghia structurală care face această reformă internă atît necesară, cît şi posibilă, opinează el.

În opinia sa, Ucraina, România şi partenerii NATO trebuie să trateze problema transnistreană nu ca pe problema altcuiva, ci ca pe un nod într-o arhitectură comună de securitate, iar aceasta înseamnă că Statele Unite trebuie să îşi menţină implicarea dincolo de momentele de criză. Atîta timp cît Ucraina continuă să blocheze proiectarea forţei ruse spre vest, către Odesa, există o fereastră îngustă, dar reală, pentru presiune coordonată.

Aşteptarea ca conflictul să se „dezgheţe natural" înseamnă a aştepta deteriorarea mediului strategic, scrie Björn Söder.