William Shakespeare s-a născut, după toate probabilităţile, la 23 Aprilie 1564 – data fiind marcată de Ziua Sfîntului George, la Stratford-upon-Avon, Warwickshire, Anglia, fiind al treilea din cei opt copii ai familiei, fiul lui John Shakespeare, negustor de mănuşi şi membru al Consiliului Municipal, şi al lui Mary Arden, fiica unui fermier prosper. Se ştie cu certitudine că William a fost botezat la 26 Aprilie 1564.

Stratford era atunci o aşezare liniştită, faimoasă pentru bîlciurile şi zarva tîrgurilor săptămînale. Magazinele cizmarilor, ale croitorilor, tinichigiilor, măcelarilor, fierarilor, rotarilor şi mănuşarilor – inclusiv al lui John Shakespeare – stăteau aliniate pe străduţele înguste şi întortocheate. În împrejurimile oraşului, fermele erau ideale pentru cultivarea orzului, îndeletnicire care a dat naştere principalei industrii din Stratford, fabricarea malţului – prăjirea şi măcinarea boabelor de cereale pentru producţia de bere.

William a primit educaţia primară la „King’s New School” din localitatea natală, o şcoală liber privilegiată, planul de învăţămînt asigurînd o educaţie bazată mai ales pe gramatica latină şi studiul limbilor clasice.

La vîrsta de 18 ani, la 27 Noiembrie 1582, s-a căsătorit cu Anne Hathaway, care era cu opt ani mai mare decît William, faptul că era însărcinată grăbind se pare ceremonia şi stîrnind astfel mînia Curţii consistoriale a Diocezei de Worcester. Cei doi au avut trei copii: Susanna – botezată la 26 Mai 1583, şi gemenii Hamnet şi Judith – botezaţi la 2 Februarie 1585. Hamnet avea însă să moară din cauze necunoscute la vîrsta de 11 ani.

În perioada 1585 – 1592, s-a stabilit la Londra, unde a fost scriitor, actor şi a deţinut o parte din compania de jocuri „Oamenii Lordului Chamberlain” – „The Lord Chamberlain’s Men”, devenită ulterior mai cunoscută ca „Oamenii Regelui” – „King’s Men”, o trupă adoptată de Regele James I, după moartea Reginei Elisabeta I.

Se pare că activitatea sa desfăşurată la Londra i-a adus o bunăstare importantă, astfel că a cumpărat o proprietate în cartierul londonez Blackfriars, iar în oraşul natal  deţinea cea de a doua cea mai întinsă proprietate.

Cu toate acestea, există foarte puţine date despre Shakespeare din această perioadă a vieţii, istoricii care au studiat documentele vremii numind intervalul respectiv de timp – ca şi perioada 1578 – 1582, de pînă la căsătorie – „anii pierduţi” ai lui Shakespeare.

Unele dintre motive ar putea fi acelea că Shakespeare ar fi dispărut din oraş pentru a evita acuzarea sa în privinţa braconajului de cerb sau că, mai apoi, ar fi evitat judecata bisericii pentru datoriile acumulate.

La începutul anului 1590, sunt scrise primele lucrări ale lui Shakespeare – „Richard al III-lea” şi cele trei părţi din „Henry VI”, iar primii actori cu care a lucrat în această perioadă sunt Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell şi John Heminges.

În anii 1593 şi 1594, teatrele au fost închise din cauza ciumei, iar Shakespeare a publicat două poeme narative pe teme erotice, „Venus şi Adonis” şi „Violul Lucreţiei”, poeme dedicate lui Henry Wriothesley.

În fapt, majoritatea operei lui Shakespeare a fost scrisă între anii 1585 şi 1613, fiind reprezentată de 154 de sonete şi numeroase poezii, dar şi de cele mai importante tragedii şi comedii din literatura universală, rodul abilităţii lui de a reliefa cele mai profunde aspecte ale naturii umane. Din păcate, momentele scrierii pieselor de teatru ale lui nu se cunosc în totalitate.

Deja, în anul 1592, era suficient de cunoscut pentru a stîrni primele acuzaţii de plagiat, un oarecare Robert Greene afirmînd despre acesta că este nici mai mult nici mai puţin decît „o cioară parvenită, împodobită cu penele noastre”.

În 1596, scrie tragica poveste a lui Hamlet, prinţul Danemarcei, inspirată, se pare, de moartea prematură a unuia din gemenii săi, iar în 1599, două dintre proiectele timpurii ale sonetelor 138 şi 144 au apărut în „The Passionate Pilgrim”, fiind publicate sub numele său dar fără aprobarea autorului.

Doi ani mai tîrziu, Shakespeare se mută în parohia Sf. Elena din Bishopgate, unde apare ca actor în piesa „Every Man in his Humor”, a lui Ben Johnson.

După anul 1600, scrie mai ales tragedii, după Hamlet urmînd „Regele Lear” şi „Macbeth”.

În perioada 1606-1607, Shakespeare a scris puţine piese de teatru şi nici una nu îi mai este atribuită după 1613.

În 1609, îşi publică sonetele, marea majoritate poezii de dragoste, unele închinate amantei sale – denumită „The Dark Lady”, iar altele închinate unui tînăr – denumit “frumos stăpîn”, în cele din urmă criticii săi interpretînd nuanţări artistice ale orientării sale sexuale variate.

Patru ani mai tîrziu, se retrage în localitatea natală, unde va muri la 23 Aprilie 1616, exact în ziua atribuită naşterii sale, pe piatra sa funerară scriind „Binecuvîntat fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre şi blestemat fie cel ce-mi mişcă oasele”.

În anul 1623, John Hemings şi Henry Condell au publicat Ediţia princeps a pieselor lui Shakespeare, care cuprinde 36 texte, 18 din acestea fiind tipărite pentru prima dată.

Însă, de-a lungul timpului, au existat speculaţii privind viaţa şi opera lui Shakespeare, pe lîngă sexualitatea sa variată aflîndu-se aspecte privind fizicul său, credinţa sa religioasă, dar mai ales paternitatea operei sale dramatice. Să le luăm pe rînd.

În privinţa aspectului său fizic, nu există nici măcar o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare, astfel că gravura „Droeshout”, pe care Ben Jonson ar fi avizat-o ca fiind foarte asemănătoare cu chipul său real, şi monumentul Shakespeare din localitatea natală Stratford sunt considerate cele mai bune „reproduceri” ale aspectului său fizic.

Dar se pare că şi aici există unele probleme: gravura lui Martin Droeshout, de pe pagina de gardă a ediţiei din anul 1623, nu seamănă cu cea realizată pentru ediţia din anul 1640, existînd diferenţe mai mult decît semnificative.

Un alt element aflat în dispută este „The Collar Theory” – existenţa gulerului lui Shakespeare din prima gravură. Gulerul din imagine nu a existat în timpul vieţii lui Shakespeare şi nici în vreun alt portret din acea vreme, avînd în plus şi o poziţie stranie, mascînd inexistenţa gîtului, dînd şi o deranjantă disproporţie între cap şi bust, în opinia unora acestea fiind elemente suficiente care să ne determine să credem că Shakespeare a fost portretizat cu o mască pe faţă.

În ceea ce priveşte orientarea religioasă, cei care au studiat biografia sa afirmă că este aproape sigur că familia sa era catolică, tocmai atunci cînd practica în această religie era împotriva legii, ba mai mult, Mary Arden, mama marelui dramaturg provenea dintr-o familie catolică. Pe de altă parte, Shakespeare nu era chiar un practicant al religiei, explicaţia fiind că acesta evita biserica de teama unor procese privind datoriile acumulate de familia sa.

O largă dispută a fost stîrnită la mai bine de 150 de ani de la moartea lui Shakespeare, privind calitatea reală de autor măcar în privinţa unei părţi din opera sa. Deşi această dispută nu a fost elucidată nici pînă în ziua de astăzi, printre posibilii autori reali ai unora din creaţiile sale au fost enumerate nume precum Edward de Vere, Francis Bacon, sau Christopher Marlowe. Aceste discuţii au pornit şi de la multitudinea de versiuni ale operelor sale importante. Unele variante au fost numite „versiuni rele”, conţinînd texte adaptate, parafrazate sau deformate, ori chiar reconstruite din memorie. De pildă, Hamlet, Troilus şi Cresida şi Othello, conţin mai multe versiuni revizuite, bazate pe descoperirile unor notiţe atribuite lui Shakespeare, în schimb, „Regele Lear”, publicat în ediţiile moderne, cuprinde două variante – cea din 1608 şi cea din 1623, pe care criticii le declară „de neîmbinat fără confuzii majore”.

Pe de altă parte, bucăţi din „Titus Andronicus” au fost încredinţate, în realitate, unor pricepuţi copywriteri precum George Wilkins sau Thomas Middleton, iar culegerea The London Prodigal de „William Shakespeare”, apărută în anul 1605, cuprinde piese ca „Locrine”, „Thomas Lord Cromwell” şi „The Puritan”, care se pare că în zilele noastre nu mai sunt recunoscute ca făcînd parte din opera lui Shakespeare.

Alte piese puse în discuţie sunt „Henric al VIII-lea” – 1613, avînd ca posibili autori pe John Fletcher, Sir Henry Neville sau George Peele, „Macbeth” – 1606, atribuită lui Thomas Middleton, „Nevestele vesele din Windsor” – 1597, posibil semnată de Sir Henry Neville, sau „Visul unei nopţi de vară” – 1595, care îi are ca posibili autori pe William Stanley şi Earl of Derby.

Mai mult, cel puţin unele dintre sonete este posibil să nu fie opera lui Shakespeare, de pildă, ediţia publicată în anul 1609 fiind probabil să aparţină editorului Thomas Thorpe, ale cărui iniţiale apar în josul paginii.

Sunt şi cercetători ai operei lui Shakespeare care afirmă nici mai mult nici mai puţin că acesta nici nu ar fi existat cu adevărat – ţinînd cont atît de problemele legate de portretul său cît şi de atribuirea unora din operele sale – , aceştia susţinînd chiar că Shakespeare ar fi fost de fapt un pseudonim sub care publicau diverşi autori ai epocii, în care exista oricum tradiţia „creaţiei colective” şi publicării acesteia sub un alt nume literar ales.

Aici trebuie amintită şi opinia unui expert în opera şi personalitatea lui Shakespeare,  John Hudson, care în cartea sa intitulată ”Femeia brună a lui Shakespeare” afirmă că dramaturgul englez a fost de fapt  o femeie evreică cu părul negru, care locuia la Londra, pe nume Amelia Bassano. Conform celor scrise de Hudson, Amelia s-a născut în anul 1569 într-o familie de evrei veneţieni, care erau muzicienii de curte ai Reginei Elisabeta I.

În orice caz, piesele de teatru create de Shakespeare, transpuse în scenă în atîtea şi atîtea versiuni, sunt jucate în întreaga lume, în diverse contexte culturale, politice, economice şi religioase, fiind o dovadă a universalităţii şi actualităţii acestora.

Shakespeare este considerat şi dramaturgul cu cel mai bogat vocabular din lume, cercetătorii estimînd că acesta cuprinde exact 28.829 de cuvinte unice folosite în întreaga sa operă literară.

În anul 2011, antropologul Francis Thackeray a descoperit urme de cocaină în zona în care s-a aflat casa dramaturgului, în grădină – ceea ce s-ar fi constituit în veritabilă „sursă de inspiraţie” pentru creaţiile acestuia, dar confirmarea acestei teorii nu s-a concretizat, exhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale acestuia fiind împiedicată de ultima dorinţă a scriitorului inscripţionată pe piatra sa funerară.

Recent, în Martie 2016, experţii au concluzionat că este posibil că, din ceea ce se crede că ar fi mormîntul lui Shakespeare, de la situl din Biserica Sfînta Treime din Stratford-upon-Avon, craniul acestuia ar fi fost furat de către vînătorii de trofee în urmă cu peste 200 de ani, mai exact în anul 1794.

Arheologii care utilizează radarul de penetrare a solului (GPR) au studiat sub suprafaţa mormîntului scriitorului şi au descoperit „o tulburare ciudată la capătul capului”.

Să mai adăugăm că, în Noiembrie 2015, arheologii au descoperit bucătăria din locuinţa pe care William Shakespeare a achiziţionat-o în anul 1597 şi în care acesta a locuit timp de 19 ani. Săpăturile au început în urmă cu şase ani, la mai bine de 250 de ani distanţă de la demolarea proprietăţii, fiind parte a unui proiect în valoare de peste 5 milioane de lire sterline.

Proprietatea, denumită „New Place” a fost cea mai mare gospodărie nefamilială din oraşul Stratford-upon-Avon, în care s-a născut celebrul poet, dramaturg şi scriitor britanic, incluzînd o sufragerie, o galerie şi peste 20 de camere şi 10 şemineuri. Situl arheologic New Place a fost deschis publicului în anul 2016, ca parte a evenimentelor care au marcat împlinirea a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare.

(sursa: rador.ro)