Herodot, născut în jurul anului 484 î. Hr., a fost una dintre cele mai mari personalități din cultura mondială, el inventînd domeniul de studiu căruia astăzi îi spunem ”Istorie”.

Părinții săi, Lyxes și Dyro, și fratele său Theodor trăiau în Imperiul Persan, în prezent Republica Turcia, unde trăia și faimosul poet numit Panyassis. Herodotus a învățat multe despre literatura antică a Greciei și a dezvoltat un personaj care călătorea în Orientul Mijlociu, Asia Minor, Babilon și Egipt, ceea ce îl face să adune o mulțime de cunoștințe despre geografie și istorie.

Primul care l-a supranumit ”Părintele istoriei” a fost oratorul roman Cicero, care îi aprecia în mod deosebit opera intitulată simplu „Istorii”. Herodot a fost botezat însă și cu o poreclă mai puțin fastă, ”Părintele minciunilor”, de către criticii care considerau că paginile sale nu spuneau decît povești fără fundament. Se pare că primele reproșuri le-a primit de la atenienii nemulțumiți de modul în care a relatat bătălia de la Maraton din 490 î. Hr. Astfel, unele familii importante se simțeau nedreptățite de faptul că Herodot nu le menționase meritele în marea victorie împotriva Imperiului Persan.

Critici mai serioase i-au fost aduse cu privire la credibilitatea relatărilor din călătoriile sale. Un astfel de exemplu este informația conform căreia în Persia existau furnici de mărimea unei vulpi care împrăștie pulbere de aur cînd sapă în pămînt. Milenii a fost privită drept o fantasmagorie pînă cînd în 1984 s-a descoperit că marmota de Himalaya, care e de mărimea unei vulpi, împrăștie pulbere de aur cînd își sapă vizuina iar localnicii îl adună de milenii. De asemenea, cuvîntul persan pentru „furnică de munte” se aseamănă cu cel pentru marmotă, deci Herodot nu inventase furnicile gigant, dar neștiind persană și bazîndu-se pe poveștile altora, a fost „victima” unei deficiențe de traducere. În mod evident Herodot face uneori greșeli în opera sa, dar istoriile sale sunt în continuare surse pe care se bazează inclusiv științele auxiliare ale istoriei, precum arheologia și etnologia.

Herodot spune în prologul cărții sale că s-a născut în Halicarnas (azi Sud-Vestul Turciei), deși Aristotel și Suda (text bizantin din secolul XI) ne arată că s-a născut la Thurii, o colonie grecească din Sudul Italiei. Această confuzie vine din faptul că Herodot este posibil să fi locuit acolo în tinerețe cu familia care fugea ca urmare a politicilor tiranilor Halicarnasului. Despre viața sa nu știm prea multe.

A călătorit în Egipt, la Cyrene (azi în Libia), în Siria, în Colhida (parte din Georgia), la Olbia (azi în Sardinia), în Peonia (azi parte a Macedoniei) și în Macedonia antică. Și-a notat cu atenție experiențele și observațiile din dorința, așa cum însuși spunea, ca viitoarele generații să cunoască evenimentele istorice importante (Bătălia de la Maraton), viața cotidiană din Grecia, Egipt și Asia Mică sau Minunile lumii antice. S-a spus că a vizitat Babilonului, dar descrierea zidurilor acestuia ne face să credem că de fapt informația a aflat-o de la altcineva: ”Babilonul se află într-o cîmpie îngustă, are forma unui pătrat a cărui latură are 22,5 de kilometri și o circumferință de 90 de kilometri. Nici un alt oraș nu este la fel de mare ca acesta. Este înconjurat de trei șanțuri cu apă, urmează un zid gros de 50 de metri și înalt de 100. În vîrful zidului, de-a lungul marginilor, sunt construite mici turnuri (camere) cu un etaj, unul în fața celuilalt și este suficient spațiu între ele pentru a circula un car cu patru cai. De-a lungul zidului sunt 100 de porți făcute din bronz”.

Mărturiile arheologice alături de alte descrieri din antichitate indică faptul că Babilonul nu era atît de mare pe cît spune Herodot și nu avea un număr atît de mare de porți, ci doar opt. Stilul familiar, ușor de citit (spre deosebire de cel al predecesorilor) al operei sale induce ideea că a vizitat toate locurile despre care scrie, însă în unele cazuri el pune pe hîrtie doar informații aflate de la alții, dîndu-le crezare, fără a folosi rigurozitatea istoricului modern care verifică sursele sau cel puțin a ilustrului ”urmaș” Tucidide.

În cazul Babilonului, pe baza celor auzite și avînd în minte Teba a Egiptului, face o descriere care are mai mult legătură cu mitul decît cu realitatea. Herodot reușește în opera sa să-l aducă pe cititor în mijlocul acțiunii, utilizînd dialogul, creînd personaje interesante. Deși încearcă să fie imparțial, deseori formulează opinii subiective despre diverși oameni, varii obiceiuri și diferite evenimente. Îl admiră pe semi-legendarul Homer, dar în mod frecvent pune la îndoială veridicitatea Iliadei, întrebîndu-se de ce aheii are face un război lung și costisitor doar pentru că o tînără și-a părăsit soțul.

Avea despre sine și despre greci o părere foarte bună, așa cum reiese din prologul ”Istoriilor”: ”Acestea sunt cercetările lui Herodot din Halicarnas pe care le publică în speranța salvării de la decădere a memoriei faptelor oamenilor, a spune mai departe faptele mărețe ale grecilor și barbarilor și a aminti care au fost bazele disputelor între ei”. Spre deosebire de alți autori antici (Homer înaintea sa sau Vrigiliu după), el nu se inspiră din texte sacre și nu atribuie evenimente intervenției divine (de exemplu războiul troian nu a avut ca bază de pornire mărul Discordiei, ci pur și simplu interesul economic).

Respectul de sine pe care îl avea s-a manifestat cu ocazia ”publicării” Istoriilor în cadrul Jocurilor Olimpice. În Grecia antică lucrările erau „publicate” prin citirea în fața semenilor așa cum ne informează scriitorul Lucian din Samosata (125-180) și așa a procedat și Herodot. La Olympia, el ar fi citit toată cartea în fața unui public care a rămas pe loc o lungă perioadă și a ascultat vrăjit vorbele sale. În audiență s-ar fi aflat și Tucidide care a izbucnit în lacrimi cînd a auzit cuvintele grecului din Halicarnas. Istoricul, văzînd acest lucru, a spus profetic: „Sufletul fiului tău tînjește după înțelepciune”.

O altă variantă a poveștii spune opusul. Herodot ar fi așteptat ca cerul să fie acoperit de cîțiva nori pentru a avea ceva umbră, nedorind să stea ca mojicul în căldura mare. Cînd i s-a îndeplinit dorința tot publicul plecase…

Se știu puține despre viața lui, dar se pare că era bogat și și-a folosit averea moștenită (cu scrisul și vasta cunoaștere a lumii nu a prea făcut bani) pentru documentare.

Talentul literar e semn că a urmat cele mai bune școli. A scris în greaca ioniană (cea din Asia Mică) și se crede că avea oarecare impedimente în discuția cu grecii din Europa. Probabil că a petrecut cîțiva în armată ca hoplit deoarece descrierile luptelor sunt precise și spuse din punctul de vedere al unui pedestraș. ”Istoriile” le-a retușat în colonia grecească Thurii din Italia.

Ca primul scriitor intuitiv, Herodot a scris o piesă remarcabilă cunoscută sub numele de "Anchetă", care a ajutat cercetătorii să înțeleagă întîmplările din antichitate. În primii săi ani, trebuie să fi auzit despre pregătirile Imperiului Persic de a ataca Grecia și de pregătirea armatei sub ofițerul Artemisia din Cariac, formînd lucrări pentru primele sale cărți de istorie. Principala sursă de informație a lui Herodot a fost întîlnirile personale cu evenimente, alți martori și tradiții orale. În afară de scriitorii Bibliei, el a analizat cu succes problemele într-un format consecvent. Lucrarea sa a continuat să acopere ceea ce se întîmpla în alte regate, cum ar fi Regele Lydia, istoria asiatică și Marea Neagră.

Și-a serializat cărțile începînd cu prima ediție și a acoperit toate aspectele vieții din economie, geografie, militară și antropologie. Conținutul cercetării din cartea a cincea se referă la revoluția ioniană dintre 499 și 494, în timp ce cea de-a șasea carte se referă la înfrîngerea persană a atenienilor în 490 în regiunea Maraton. Ultimele sale cărți, despre care se crede că au fost făcute în ultimele sale zile, acoperă călătoria de explorare făcută între 480 și 479 de către Xerxes. El capturează în mod intenționat înfrîngerea lui Xerxes de către greci și consecințele războiului.

În materie de știință, el a explicat natura diferitelor trăsături și fenomene. Un exemplu este inundarea Nilului de la topirea zăpezii în ciuda căldurii din Africa. De asemenea, el a relatat despre furnicile uriașe care au purtat aur la suprafață după ce au înflorit pămîntul. Acestea au fost stabilite ca veverițe în platoul de aur bogat Desai din Pakistan, care de fapt a ieșit cu praf de aur din tunelurile lor de hibernare.

A trăit o perioadă și la Atena unde se presupune că a murit de ciumă cîndva în perioada 425-413 î. Hr. Faima era deja atît de mare încît și Atena și Thurii și Pella (Macedonia) au pretins că acolo era înmormîntat și i-au și înălțat monumente.