Berlinul si Parisul vor o reuniune urgenta cu Rusia

Franţa şi Germania intenţionează să caute în continuare o soluţie la criza ucraineană şi speră să organizeze ”cît mai curînd posibil” o reuniune cu Rusia în aşa-numitul format Normandia, transmite AFP, potrivit agerpres.
”Salutăm discuţia dintre Preşedinţii rus şi american”, a declarat ministrul de Externe francez Jean-Yves Le Drian la finalul unei întîlniri cu noua sa omoloagă germană, Annalena Baerbock, subliniind necesitatea ”păstrării canalelor de dialog pentru a încerca angajarea într-o detensionare”.
Preşedintele american Joe Biden l-a ameninţat Marţi pe omologul său rus Vladimir Putin cu ”sancţiuni solide” dacă forţele ruse ar invada Ucraina, în timp ce liderul de la Kremlin a cerut, fără succes, garanţii cu privire la o îngheţare a extinderii NATO. Această convorbire telefonică între cei doi lideri, în condiţiile în care Rusia a concentrat mii de soldaţi la frontiera sa cu Ucraina, sporind temerile privitoare la o intervenţie militară în această ţară, a fost percepută ca o slăbire a formatului Normandia de consultări între Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina.
În Noiembrie, Rusia a refuzat o invitaţie a Parisului şi Berlinului de a participa la o reuniune a miniştrilor de Externe în Franţa, iar Preşedintele Putin pare să prefere o relaţie directă cu Joe Biden în gestionarea conflictului.
”Observ că formatul Normandia nu a fost adus în discuţie”, a spus Jean-Yves Le Drian, care a transmis ”dorinţa comună” a Franţei şi a Germaniei de a organiza ”cît mai curînd posibil” o reuniune a celor patru şefi ai diplomaţiilor.
”Trebuie ca Acordurile de la Minsk să rămînă baza de lucru”, a afirmat, la rîndul său, Annalena Baerbock. Ea a ţinut să puncteze că Rusia ar plăti un ”mare preţ politic şi mai ales economic în cazul unei noi încălcări a suveranităţii ucrainene”.
În ultimele săptămîni, SUA au acuzat Rusia că desfăşoară trupe în apropierea frontierei cu Ucraina, în Occident fiind exprimate tot mai des temeri legate de o posibilă invazie rusă.
De partea sa, Moscova respinge criticile occidentale şi acuză Ucraina că a deplasat peste 120.000 de soldaţi în Donbas, unde separatiştii pro-ruşi luptă din 2014 pentru controlul regiunii.











