BEIJING: MANIFESTAŢIILE DE LA HONG KONG SÎNT "SORTITE EŞECULUI"

Autorităţile de la Beijing nu vor face nici o concesie militanţilor prodemocraţie din Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, cauza lor fiind "sortită eşecului", potrivit unui editorial publicat de Cotidianul Poporului, relatează AFP.

Cerinţele pentru sufragiu universal ale manifestanţilor "nu sînt nici legale, nici rezonabile", a avertizat publicaţia citată. Respectarea deciziei Comitetului permanent al Adunării Naţionale Populare (ANP — Parlamentul) este 'o decizie necesară şi singura decizie posibilă', a subliniat de asemenea ziarul citat, precizînd că manifestaţiile 'contravin principiilor legale şi sînt sortite eşecului'.

Manifestanţii din Hong Kong protestează în special împotriva deciziei Beijingului, în august, de a permite votul universal pentru alegerea premierului local în 2017, păstrînd, totuşi, controlul asupra candidaturilor. La rîndul lor studenţii, unii dintre iniţiatorii mişcării ce paralizează în mare parte de duminică fosta colonie britanică, au acceptat să dialogheze cu guvernul local, dar nu intenţionează să renunţe la proteste atît timp cît cererile lor nu vor fi ascultate: ei cere instaurarea unui sufragiu universal deplin şi întreg, precum şi demisia şefului executivului local Leung Chun-ying.

Potrivit analiştilor, aceasta este cea mai gravă criză politică survenită la Hong Kong de la retrocedarea către China, în 1997, a acestei foste colonii britanice.

Sursa: Agerpres