BARROSO A ROSTIT ULTIMUL DISCURS ÎN PE ÎN CALITATE DE PREŞEDINTE AL CE

Jose Manuel Barroso şi-a ţinut marţi ultimul discurs în Parlamentul European după 10 ani de mandat la conducerea Comisiei Europene, dar puţini deputaţi europeni au venit să-l asculte şi cei au făcut acest lucru au avut păreri împărţite, relatează EUObserver. Optînd mai degrabă pentru o analiză spontană a perioadei în care a fost la conducerea Comisie Europene decît pentru un discurs oficial, Barroso a vorbit mai mult de o jumătate de oră prezentînd cele mai importante realizări ale executivului UE în perioada mandatului său. El a afirmat că cel mai «emoţionant» moment a fost obţinerea Premiului Nobel pentru Pace în 2012 şi a declarat că s-a simţit «extrem de mîndru» de obiectivele stabilite în domeniul protecţiei mediului. Barroso a făcut o mărturisire celor care critică situaţia actuală din UE: «Să nu uităm de unde am plecat». Jose Manuel Barroso a menţionat că de cînd a preluat primul mandat, în 2004, Uniunea Europeana a depăşit o criză constituţională (respingerea Constituţiei UE în Franţa şi Olanda), o criză a datoriilor suverane şi o criză economică. Preşedintele în exerciţiu al CE, al cărui mandat se încheie în mod oficial la 31 octombrie, a respins criticile potrivit cărora Comisia s-a concentrat prea mult pe austeritate şi a atribuit această situaţie lipsei politicilor axate pe investiţii la nivel naţional. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, care ca simplu europarlamentar a avut multe dezbateri aprinse cu Barroso, a apreciat că politicianul portughez merită "respect şi recunoaştere" pentru cei 10 ani de viaţă publică dedicată Uniunii Europene.

Sursa: Agerpres

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:21
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 00:25
16.05.26 - 22:14
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 17:36
09.05.26 - 13:05
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23