Avertismentul dur al lui Erdogan la adresa SUA

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat că Statele Unite vor pierde un aliat puternic şi sincer, dacă nu îşi schimbă atitudinea faţă de ţara sa, a transmis Sîmbătă televiziunea Haberturk, preluată de AFP şi Reuters, informează Agerpres.
Turcia ar putea solicita un arbitraj internaţional, dacă Statele Unite blochează vînzarea de avioane de luptă F-35 pentru forţele aeriene turce, a afirmat Preşedintele. Erdogan a susţinut că nu va ceda ameninţărilor Preşedintelui SUA, Donald Trump, cu sancţiuni împotriva Turciei, în cazul în care autorităţile de la Ankara nu îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson. Pe de altă parte, Erdogan a dezvăluit că Turcia a cerut ajutorul Statelor Unite pentru repatrierea cetăţeanului turc Ebru Ozkan, închis în Israel.
Brunson a fost mutat săptămîna aceasta din închisoare în arest la domiciliu, după un an şi nouă luni de detenţie. El a lucrat în Turcia 20 de ani înainte de a fi acuzat că a sprijinit grupul care a organizat puciul eşuat din 2016 şi că susţine Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Pastorul respinge aceste acuzaţii, în urma cărora ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare. Situaţia sa a fost discutată Sîmbătă de secretarul de stat american, Mike Pompeo, cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu.
Anterior, Joia trecută, Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a transmis Statelor Unite că este pregătit să facă un schimb între Fethullah Gülen, un predicator instalat în Pennsylvania căruia îi impută puciul eşuat din Iunie 2016, şi pastorul american încarcerat în Turcia, relatează AFP.
„Ei (americanii; n. red.) ne spun: «daţi-ne pastorul». Dar şi voi aveţi un religios (Gülen; n. red.). Predaţi-ni-l şi noi îl vom judeca (pe pastor) şi vi-l vom da”, a declarat Erdogan într-un discurs televizat.
Relaţiile între Turcia şi Statele Unite, totuşi aliate în cadrul NATO, s-au degradat clar după tentativa de lovitură de stat, tocmai din cauza îndemnurilor repetate ale Ankarei la extrădarea lui Gülen, care au rămas pînă în prezent fără răspuns. „Acesta este la noi şi este pe cale să fie judecat. Însă cel care este la voi, nu! El trăieşte într-o vilă în Pennsylvania!”, a spus şeful statului turc Joi. „Este mai simplu pentru voi (Statele Unite) să ni-l predaţi, o puteţi face pe loc”, a adăugat Erdogan.
Un decret-lege publicat în August în Turcia îi conferă Preşedintelui puterea să autorizeze extrădarea unor străini în schimbul unor turci deţinuţi sau condamnaţi în străinătate, în cazul în care o asemenea măsură este „necesară securităţii naţionale sau în interesul ţării”.












