Atacul armat de linga Chicago din timpul paradei de 4 Iulie. Politia l-a retinut pe suspect

Poliţia l-a identificat şi reţinut pe Robert E. Crimo III, în vîrstă de 22 de ani, ca suspect în cazul împuşcăturilor de la parada din Highland Park, anunţă CNN. Robert E. Crimo III a fost reţinut în apropiere de Lake Forest, IL, au anunţat autorităţile, în timpul unei scurte conferinţe de presă.
Autorităţile au declarat că Crimo a fost reperat de un ofiţer din North Chicago care a încercat să iniţieze un control în trafic.
Crimo a fugit apoi şi a condus ofiţerii într-o scurtă urmărire înainte de a fi oprit în Lake Forest, Illinois. Crimo conducea un Honda Fit argintiu din 2010, înmatriculat în Illinois, cu numărul DM80653. El a fost luat în custodie fără incidente şi a fost dus la Departamentul de Poliţie din Highland Park. Întrebate, autorităţile au declarat că încă îl numesc pe Crimo "persoană de interes", în timp ce investighează şi îl leagă de locul faptei.
Un unchi al bărbatului reţinut în legătură cu împuşcăturile a declarat, pentru CNN, că nu a văzut nici un semn de avertizare care să-l facă să creadă că nepotul său ar fi fost implicat într-o astfel de tragedie.
Paul A. Crimo a declarat că a vorbit îndelung cu forţele de ordine, Luni, despre nepotul său, Robert "Bobby" Crimo III, şi a spus că "i se pare că el este suspectul". "Am inima frîntă. Am inima frîntă", a spus Paul. „Nu am văzut nici un semn care să-l determine să facă asta". El a arătat că nu l-a văzut niciodată pe Bobby implicîndu-se în acte de violenţă sau în comportamente îngrijorătoare.
„Nu am nimic rău de spus despre el", a spus el. „Este un copil liniştit", a spus el. „De obicei este singur. Este o persoană singuratică şi liniştită. Ţine totul pentru el".
Bobby locuieşte într-un apartament din spatele casei deţinute de tatăl său – şi fratele lui Paul – Robert Crimo Jr., a spus el. Paul locuieşte, de asemenea, în casa din oraşul Highwood, a spus el. Acesta nu a văzut niciodată vreun prieten venind acasă la Bobby şi, din cîte ştie, Bobby nu avea un loc de muncă, deşi a lucrat la Panera Bread înainte de pandemia de coronavirus.
Paul l-a descris ca fiind activ pe YouTube. Paul a spus că a vorbit cu FBI-ul în jurul orei 14:30 Luni, după ce s-a întors acasă. Fratele său, care nu era acasă în acel moment, le-a dat permisiunea agenţilor de Poliţie să percheziţioneze casa, a spus el. „Suntem oameni buni aici, iar să avem parte de aşa ceva este devastator", a declarat Paul pentru CNN, menţionînd, de asemenea, că fratele său a candidat cîndva la Primărie.
"Sunt atît de îndurerat pentru toate familiile care şi-au pierdut viaţa", a mai spus acesta.
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte 19 au fost rănite şi conduse la spital, în urma unui atac armat la o paradă de Ziua Independenţei, Luni, într-o suburbie a oraşului Chicago, iar Poliţia anunţă că se află în căutarea unui suspect, relatează The Associated Press. Ulterior, bilanţul a crescut la şase morţi şi 26 de răniţi.












