ALEXIS TSIPRAS A FOST INVESTIT IN FUNCTIA DE PREMIER AL GRECIEI

Liderul stîngii radicale Syriza, Alexis Tsipras, a depus jurămîntul de învestitură în funcţia de premier al Greciei luni seară, după victoria categorică a partidului său în alegerile legislative anticipate, care i-a adus un al doilea mandat în fruntea guvernului.

Într-o ceremonie transmisă de posturile locale de televiziune, Tsipras a depus jurămîntul pe Constituţie, în prezenţa preşedintelui ţării, Prokopis Pavlopoulos. Liderul Syriza se distanţează astfel, pentru a doua oară după succesul de la alegerile din ianuarie, de tradiţia conform căreia premierul depune jurămîntul în prezenţa liderilor religioşi.

El s-a angajat "pe onoarea şi conştiinţa" sa "să slujească poporul grec".

Syriza este marele cîştigător al scrutinului legislativ anticipat de duminică, obţinînd 35,46% din voturi, un procentaj care îi va aduce 145 din cele 300 de locuri din parlament.

Rivalii conservatori de la Noua Democraţie au primit 28,10% din voturi, urmînd să beneficieze de 75 de locuri în legislativ.

În vîrstă de 41 de ani, Tsipras a anunţat deja că va reface coaliţia de guvernare dintre Syriza şi Grecii Independenţi (partid de dreapta naţionalist), care va beneficia de o majoritate de 155 de parlamentari.

El ar urma să anunţe marţi componenţa noului executiv, care va avea ca sarcină să pună în practică prevederile acordului în valoare de 86 de miliarde de euro încheiat în luna august, după luni de negocieri dure, cu creditorii internaţionali — Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Sursa: Agerpres