ALBANIA ŞI MUNTENEGRU VOR APLICA SANCŢIUNILE EUROPENE CONTRA RUSIEI

Albania şi Muntenegru, care vor să adere la Uniunea Europeană, au decis să se alinieze Bruxellesului aplicînd sancţiunile economice decise de UE contra Rusiei pentru implicarea ei în criza din Ucraina, a anunţat miercuri şefa diplomaţiei europene, informează AFP.
Nici Serbia, care a început în ianuarie negocieri de aderare cu Uniunea Europeană şi a primit joi vizita preşedintelui rus Vladimir Putin, nici Turcia, care îşi negociază aderarea din 2005, şi nici Macedonia, candidat oficial, nu sînt menţionate în lista ţărilor care "se aliniază" acestor măsuri, potrivit unei serii de declaraţii făcute de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă.
În schimb, Ucraina însăşi va aplica sancţiuni ce înăspresc accesul la pieţele de capital pentru principalele bănci ruseşti şi şase firme din Rusia din sectoarele apărării şi petrolier. Ele includ de asemenea îngheţarea bunurilor şi impun interdicţii de viză pentru aproximativ 140 de persoane şi entităţi făcînd parte din ierarhia rebelilor separatişti din estul Ucrainei sau anturajul lui Vladimir Putin la Moscova, potrivit AFP.
Aceste sancţiuni vor fi aplicate de asemenea de către Islanda, care a fost la un moment dat candidat la aderarea la UE dar a renunţat în 2013 la acest proiect.
Norvegia şi Liechtenstein, asociate la UE, mai ales printr-un acord de liber schimb, vor aplica de asemenea îngheţarea bunurilor şi interdicţii de vize, dar nu şi dispoziţiile asupra interdicţiei de acordare a împrumuturilor pe termen scurt, potrivit dnei Ashton.
"Uniunea Europeană ia act de acest angajament şi îl salută", a declarat ea.
Mai mult decît atît, Albania, Muntenegru, Macedonia, Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Ucraina şi Georgia vor aplica sancţiuni împotriva a 15 persoane implicate în conflictul îngheţat din Transnistria, o regiune de estul Republicii Moldovei care şi-a declarat independenţa în 1990, susţinută pe sub mînă de Rusia. Aceste sancţiuni, datînd din 2010, au fost prelungite în iunie pînă la sfîrşitul lunii octombrie, aminteşte AFP.
Sursa: Agerpres












