ACCIDENT PE CALEA FERATA IN POLONIA: 18 RANITI, DINTRE CARE SAPTE IN STARE GRAVA

Un număr de 18 persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, în coliziunea ce a avut loc vineri între un tren și un camion în sud-estul Poloniei, a indicat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Pawel Fratczak, citat de AFP.

Potrivit sursei, răniţii au fost transportaţi cu elicopterul și ambulanţa la spitale. ''Trenul transporta între 250 și 300 de pasageri. Unul dintre vagoane a deraiat'', a afirmat Fratczak.

Accidentul a avut loc vineri după-amiază la o trecere la nivel cu calea ferată din apropiere de orașul Ozimek. Nu se cunosc deocamdată cauzele accidentului.

Conform purtătorului de cuvânt al pompierilor, șoferul camionului nu a fost rănit în accident, dar vehiculul său a fost total distrus, după cum arată imaginile difuzate de media.

Sursa: AGERPRES