A fost aprobata prevederea care obliga asociatiile culturale din Franta sa-si declare finantarile externe de peste 10.000 euro anual

Deputaţii francezi au votat, Vineri seară, prevederea care obligă asociaţiile culturale din Franţa să-şi declare finanţările externe care depăşesc 10.000 pe an, în cadrul examinării proiectului de lege privind separatismul care are ca principal scop întărirea arsenalului împotriva islamismului radical, transmite AFP, potrivit agerpres. Deputaţii, care urmează să voteze Marţi în primă lectură acest proiect de lege „care consolidează principiile republicii, au mai adoptat un amendament, prezentat de un deputat din partidul Preşedintelui Emmanuel Macron, La République en Marche, care face obligatorie declararea înstrăinării unui lăcaş de cult francez către un alt stat.

Autoritatea administrativă va putea recurge la dreptul său de a se opune în caz de ameninţări „care afectează un interes fundamental al societăţii”, potrivit acestui amendament.

Ministrul de Interne francez Gerald Darmanin a explicat că doreşte să impulsioneze cultele să nu mai depindă de „finanţările externe”, ci de „credincioşii de pe teritoriul naţional”, lucru „total în conformitate cu spiritul (legii) din 1905” privind separaţia între biserică şi stat.

Deputaţii au început, la 1 Februarie, examinarea acestui proiect, inspirat dintr-un discurs susţinut, la începutul lui Octombrie trecut, de Preşedintele Macron, în care şi-a prezentat strategia pentru combaterea islamismului radical, după atentatele jihadiste din aceeaşi lună, soldate cu moartea profesorului Samuel Paty, în regiunea pariziană, şi a trei credincioşi într-o catedrală din Nisa.

Proiectul de lege prevede o serie de măsuri privind neutralitatea serviciului public, lupta împotriva urii online, educaţia la domiciliu, controlul consolidat al asociaţiilor, o mai mare transparenţă a cultelor şi a modului de finanţare a acestora, lupta împotriva certificatelor de virginitate, a poligamiei sau a căsătoriilor cu forţa.