Marele scriitor Liviu Rebreanu s-a născut la 27 Noiembrie 1885 în satul Tîrlișua,  județul Bistrița-Năsăud şi a murit pe data de 1 Septembrie 1944.

În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în Nord-Vestul Ungariei, lîngă granița cu Austria). Din 1903 şi pînă în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din.

La 1 Septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula.

La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărît să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).

La începutul anului 1910 era funcționar la primăria din Vărarea. În luna Ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, Guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului. În Februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna Mai, tînărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul.

După o lungă detenție la închisoarea Văcărești, este întemnițat la Gyula. Aici scrie Golanii. La 16 August 1910, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță.

Din luna Iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 Iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfîrșitul războiului a fost concediat).

Pe data de 27 August 1916, România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofițer, s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În ziua de 6 Decembrie, armatele germane ocupă Bucureștiul. "Fugarul" se află într-o situație dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.

Între 12/13 Mai1917, fratele său Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spînzuraților). În Primăvara anului 1918 a fost arestat și anchetat de autoritățile de ocupație, dar Liviu a reușit în cele din urmă să fugă. În luna Mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Iași. În luna Noiembrie a revenit în București. În vacanța din Vara anului 1918 a călătorit cu soția în Transilvania, Rebreanu documentîndu-se atent în legătură cu sfîrșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spînzuraților, fără să reușească să finalizeze romanul.

În Decembrie 1929, a fost numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 Noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcției Educației Poporului. A cumpărat o casă și o vie la Valea Mare, lîngă Pitești, unde au fost scrise majoritatea cărților sale de acum încolo.

La începutul anului 1941, a fost numit din nou director al Teatrului Național. A acceptat numirea de director al cotidianului Viața (fără o participare esențială). În luna I 1942, a luat parte la un turneu de conferințe despre cultura romînească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna Martie a călătorit la Zagreb și Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale pan-europene. Aici a susținut că nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură.

La 4 Aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din Ianuarie, opacitate suspectă la plămînul drept). La 7 Iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”

La 1 Septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani. Peste cîteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București. Nepotul de frate al scriitorului, Ilderim Rebreanu, susține într-un articol din ziarul Adevărul că scriitorul ar fi sfîrșit împușcat de niște soldați ruși care intraseră pe proprietatea sa.

Înainte de a scrie și de a-și publica romanele, scriitorul și-a desăvîrșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Ițic Ștrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai tîrziu.

Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pămînt, Ion. Subtitlul acestuia era „Glasul pămîntului, Glasul iubirii” și anunța principalul conflict din text, dînd şi una dintre primele capodopere romîneşti ale analizei psihologice.

După această experiență literară, autorul a scris, mai apoi, romanul Răscoala, supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, Pădurea spînzuraților, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austro-Ungară, fiind condamnat la moarte și executat pentru o tentativă de a dezerta pe front, din Armata Austro-Ungară, și a trece în tranșeele românilor în timpul Primului Război Mondial.

Spre sfîrșitul vieții, prozatorul a scris mai multe romane, polițiste sau cu subiecte care țin de zona paraliteraturii, cum ar fi Adam și Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu se reîncarnează în șapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o povestire cu ramă.

Alte două romane, Gorila și Jar, care descriau mediul intelectual și redacțiile unor ziare interbelice, deși s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iar Crăișorul, o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec literar. După Răscoala, Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.

În Amîndoi Rebreanu a încercat să scrie un roman polițist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoștea romanele naturaliste.

Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puțini autori români care s-a bucurat de succes de librărie și a avut o situație stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat și de onoruri publice și de recunoașterea valorii sale, atît din partea publicului cititor, cît și a criticii literare, încă din timpul vieții. Postum, această recunoaștere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii.

Opere literare semnificative:

Sursa: Wikipedia