Istoria, mereu fascinantă, mereu presărată cu date din cele mai diverse şi din cele mai inedite…Vă mai oferim o mostră din cartea fără sfîrşit a experienţei umane…

Cum ne mai înfrumuseţăm…

Cleopatra se îmbăia în lapte de măgar, Mary, regina scoţilor, făcea baie în vin, George Sands folosea lapte de vacă şi miere, iar regina Isabeau a Franţei (secolul al XII-lea) recurgea la lapte de măgar, precum şi la un amestec bizar de creier de porc mistreţ şi gonade de crocodil, cu care îşi masa pielea. Timp de mii de ani femeile s-au otrăvit încet-încet purtînd drept machiaj ceruza, sau mai exact, carbonatul bazic de plumb, o pulbere mortală. Ba mai mult, rujul cu care îşi dădeau pe buze conţinea mercur, care conducea la dificultăţi în timpul naşterii sau la avort. Dar înainte de a critica ce făceau femeile în trecut de dragul frumuseţii, să ne amintim că milioane de oameni îşi injectează anual faţa cu toxine botulice pentru a scăpa de riduri. Poate că istoria este bizară, dar la fel sînt şi oamenii….Regina Elisabeta îşi picta adesea chipul cu ceruză, ceea ce probabil i-a cauzat căderea completă a părului.

Povestea unui craniu

Căpetenia supremă Mkwavinyika Munyigumba Mwamuyinga (1855–19 iulie 1898), mai bine cunoscut ca şeful Mkwawa, era un lider al tribului Hehe din Africa de Est Germană (acum majoritatea teritoriului Tanzaniei), care s-a opus colonizării. Pe 28 octombrie 1894 germanii sub conducerea proaspăt-numitului colonel Freiherr Friedrich von Schele, îl atacă pe Mkwawa la fortăreaţa acestuia de la Kalenga. Deşi cuceresc cetatea, Mkwawa reuşeşte să dea bir cu fugiţii. Ulterior acesta întreprinde un război curajos de gherilă, hăituindu-i pe germani pînă în 1898, cînd pe 19 iulie este înconjurat şi se împuşcă din dorinţa de a nu se lăsa captiv. Germanii îi îndepărtează capul de trup pentru a-l păstra ca trofeu, trimiţîndu-l la un muzeu. Dar lucrurile iau o întorsătură bizară. Ani mai tîrziu, britanicii solicită craniul pentru a-l dărui celor din Tanganyika ca mulţumire pentru sprijinul acordat în timpul primului război mondial. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, au adăugat următoarea clauză faimosului Tratat de la Versailles: “Articolul 246. în decurs de şase luni de la intrarea în vigoare a tratatului, germanii se obligă să cedeze guvernului maiestăţii sale craniul Mkwawa care a fost luat din Protectoratul German din Africa de Est şi transportat în Germania”. Craniul este înapoiat abia în 1954, iar astăzi se poate vedea la Muzeul Memorial din Kalenga.

Ultima vrăjitoare

Jane Rebecca Yorke a fost un medium din Anglia, ultima condamnată sub acuzaţii de vrăjitorie în conformitate cu legea din 1753. Oricît de greu ar fi de crezut, în 1944 este arestată şi acuzată că practică vrăjitoria din cauza unor suspiciuni că ar frauda publicul prin exploatarea temerilor legate de război. În timpul şedinţelor cu Yorke, poliţia sub acoperire o întreabă despre membrii familiei trecuţi în nefiinţă. Yorke oferă detalii foarte precise asupra lor (despre care afirmă că ar fi furnizate de ghidul său spiritual), ca de pildă îi spune unui ofiţer că fratele său a fost ars de viu în timpul unei misiuni. Presupusul ghid spiritual al lui Yorke era un Zulu şi de asemenea susţinea adesea că o invocă pe Regina Victoria. Este arestată în iulie 1944. La procesul său din septembrie, desfăşurat la Curtea Criminală Centrală din Londra este găsită vinovată în baza actului din 1753. Este amendată cu 5 lire şi eliberată din arest trei ani mai tîrziu pentru bună purtare, cu condiţia să nu mai facă şedinţe de spiritism. O altă femeie este şi ea condamnată în acelaşi an: Helen Duncan, o scoţiană. Actul de Vrăjitorie este suspendat în 1951 în Marea Britanie, dar rămîne în vigoare în Israel, unde se prevăd doi ani de închisoare pentru astfel de activităţi.

Daţi-le gloanţe!

În 1821 Imperiul otoman ocupă Grecia. În toiul unei lupte, turcii se întîmplă să rămînă fără gloanţe. Ca să remedieze situaţia, aceştia propun să distrugă Acropolele pentru a utilize plumbul din interiorul coloanelor drept muniţie. Cînd grecii îşi dau seama de ce pun la cale duşmanii, adună ce le mai rămăsese lor din gloanţe şi le trimit inamicului. Acest fapt incredibil (nedocumentat însă) se datorează exclusiv dorinţei de a păstra monumentul intact, monument de o importanţă colosală pentru cultura greacă. Dacă într-adevăr aşa s-au petrecut lucrurile, să fim recunoscători acelor bravi soldaţi pentru gestul care a menţinut Acropolele în picioare.

Timpul-fantomă

Teoria timpului-fantomă este o ipoteză dezvoltată în 1991 de către Heribert Illig (născut în 1947) care ne spune că s-a realizat pînă acum un efort sistematic de a transforma în realitate nişte perioade care de fapt nu au existat, cum ar fi de exemplu evul mediu timpuriu, cam între 614 şi 911. Illig crede că asta s-a întîmplat prin alterarea, falsa reprezentare şi falsificarea documentelor scrise şi nescrise. El pretinde că prezenţa arhitecturii de tip romanic în secolul al X-lea ar fi o dovadă că de la căderea Imperiului Roman nu trecuse o jumătate de mileniu şi conchide că întreaga perioadă carolingiană, incluzînd persoana lui Charlemagne, este o făcătură a cronicarilor medievali, mai exact o conspiraţie pusă la cale de către Otto al III-lea şi Gerbert d’Aurillac.

O moarte bizară

Cînd moare papa Paul al VI-lea, în 1978, începe anul celor trei papi. Ca succesor este ales Albino Luciani, devenind papa Ioan Paul I. În mod curios, după alegere îi spune menajerei sale că nu va sta mult pe scaunul papal. 33 de zile după aceasta el moare. Vaticanul anunţă că papa în vîrstă de aproape 66 de ani a murit cel mai probabil ca urmare a unui atac de cord în timpul nopţii. S-a bănuit că Vaticanul a măsluit unele detalii legate de descoperirea cadavrului, descoperire pusă pe seama călugăriţei Vincenza. Nu s-a făcut o autopsie, iar din cauza aceasta, precum şi a multor afirmaţii inconsecvente de după moartea sa, au înflorit teoriile conspiraţioniste. Afirmaţiile se referă la cine a găsit cadavrul, la timpul morţii, la documentele pe care le ţinea în mînă. Mulţi sînt de părere că papa Ioan Paul I a fost asasinat fie de comunişti (pentru că se gîndea să reia politica de rezistenţă) fie de francmasoni (despre care se crede că ar fi pătruns chiar în vîrful ierarhiei ecleziastice).